Ionuţ Negoiţă i-a atras atenţia ieri lui Roti, familiei lui şi agentului său, astăzi urmînd să fie o întrevedere care să regleze situaţia
Întîlnire crucială, astăzi, între Ionuţ Negoiţă şi agentul favorit al lui Laurenţiu Reghecampf, care este şi impresarul lui Dorin Rotariu. Se vrea a se ajunge la un acord de principiu ca fotbalistul de 18 de ani să nu mai fie expus în diverse acţiuni mondene alături de familia antrenorului stelist.
În casa agentului?!
"Şi să nu-i mai împuie capul cu verzi şi uscate, mai ales că puştiul mai are contract cu Dinamo pînă pe 30 iulie 2019. Ar fi păcat ca Dorin să nu mai poată juca pentru prima echipă", au comentat oficialii grupării. Şefii "cîinilor" au aflat de faptul că soţia lui Reghe, împreună cu părinţii jucătorului, ar vrea să-l mute pe Dorin din apartamentul cu 3 camere de la Rin Otopeni într-o casă pusă la dispoziţie de agentul fotbalistului! "Ar fi începutul sfîrşitului pentru copil, s-ar declanşa un război total", au spus apropiaţii grupării.
"Mergem înainte, cu sau fără el"
Patronul roş-albilor, Ionuţ Negoiţă, a oferit ieri un interviu în exclusivitate gsp.ro în care a atacat subiectul: "Dacă vreţi o metaforă: Rotariu e un copil care a căzut în tentaţia de a muşca din fructul otrăvit oferit de şarpe. Bine, a fost şi influenţat să facă acest lucru. Şi cum l-a muşcat, lumea lui liniştită şi frumoasă a fost întoarsă pe dos. Dinamo n-a greşit faţă de Rotariu, ci faţă de ceilalţi 7-8 tineri la fel de talentaţi ca el pe care îi are în curte, că nu le-a oferit susţinere totală. Dar vom regla lucrurile. Clubul merge înainte, cu sau fără Dorin. În ceea ce o priveşte pe soţia antrenorului Stelei, ea este singura ce are de cîştigat în urma acestui episod. Dar face acest lucru expunîndu-l pe tînărul jucător, sacrificînd cariera acestuia din dorinţa de preamărire. Singurul care pierde e Dorin Rotariu. Sper ca pînă nu va fi prea tîrziu, familia lui Rotariu şi jucătorul să-şi dea seama de acest lucru".
"A intrat într-un anturaj prost"
Întrebat de apartamentul oferit de agentul jucătorului, Negoiţă a mai spus: "Roti este ca un copil răsfăţat care, ajuns adolescent, a intrat într-un anturaj prost. Peste noapte, anturajul l-a făcut să-şi conteste părinţii, aici mă refer la Dinamo, şi să nu-i mai placă nimic din ce clubul i-a oferit, să fie nemulţumit de cei care l-au crescut. În viaţă, acest lucru nu se face fără ca întreaga poveste să se întoarcă împotriva ta".
"Ce face în timpul liber, e treaba lui, nu e povestea mea. Să respecte regulile clubului cînd nu e la muncă! Din partea mea, Roti să se pozeze cu cine vrea, dar să nu aibă efecte asupra pregătirii şi meciurilor"
Constantin Anghelache, preşedinte executiv Dinamo
"Mie îmi pare rău de Rotariu. Îl cunosc foarte bine şi nu e normal. Sîntem în 2014. Aceşti jucători au altă mentalitate. Vom avea mari probleme dacă nu schimbăm mentalitatea şi acest lucru trebuie să se schimbe de la copii şi juniori"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua
"Îmi plac foarte mult unii jucători de la Dinamo. Nu e corect să vorbesc acum despre Rotariu. Dacă vom vrea vreun jucător de la Dinamo vom discuta cu cei de acolo. S-a vorbit foarte mult degeaba, dar patronul nu mai vrea astfel de certuri"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua
"Stresat şi încordat"
Coechipierii au dezvăluit ieri pentru gsp.ro: "Se vede că Roti este stresat, îngîndurat, încordat. Puştiul nu e cu mintea doar la antrenamente. Înainte, era zîmbitor şi focusat pe treabă. Mister Stoican crede mult în el. Îl supără că face lucruri de care el nu ştie. Antrenorul vrea să cunoască tot ce fac băieţii pe teren şi-n afara lui, se implică total. Nu e genul care să aibă ceva sau să le impună jucătorilor cu cine să stea ori să discute în afara orelor de program, dar respectivii să le aducă un bine fotbaliştilor".
"Dinamo se va bate la titlu"
Sînt şi foşti dinamovişti impresionaţi de ceea ce arată new Dinamo. Gabriel Torje, acum la Espanyol, a comentat la DigiSport: ""Cîinii" vor ajunge în curînd să se bată la titlu. Au în lot jucători tineri, valoroşi şi acest lucru se vede în ultimele evoluţii, mai ales de cînd a venit Flavius Stoican. Se vede o schimbare în bine la echipă".
{{text}}