Daniel Prodan este în conflict cu Răzvan Burleanu şi a făcut şi două plîngeri penale împotriva actualului preşedinte al Federaţiei. Fostul internaţional este nemulţumit că a fost schimbat din Comisia Hattrick din UEFA.
Didi Prodan a reluat atacurile la adresa lui Răzvan Burleanu în această după-amiază şi îl ameninţă cu puşcăria: "În ce calitate trimite mail de pe 7 aprilie cu cererea schimbării din Comisia UEFA? Uitaţi documentul trimis pe 7 aprilie (nr. arată un mail trimis de FRF). Abia pe 23 aprilie a fost CEx în care s-a aprobat această decizie, nu era permis să se facă cerere cu atît timp înainte.
Am două plîngeri penale împotriva preşedintelui nevalidat de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri.
Cel care minte să facă puşcărie. Dacă Prodan minte, să intre la puşcărie. La fel să fie şi cu preşedintele nevalidat dacă se dovedeşte că a făcut abuz în serviciu şi fals în înscrisuri", a explicat fostul internaţional la Dolce.
{{text}}