Antrenorul celor de la Pandurii, Petre Grigoraş, face lobby pentru transferul lui Valentin Lemnaru la Steaua. Tehnicianul gorjenilor crede că vîrful de 29 de la U Cluj ar fi mai bun decît Federico Piovaccari sau Pantelis Kapetanos.
"Lemnaru este un vîrf de atac cu execuţii foarte bune şi un caracter deosebit, am avut o colaborare excelentă. El are şi o lovitură bună de cap. A fost şi la Dinamo, 2-3 ani, din păcate nu s-a adaptat.
El are nevoie de o atmosferă bună de lucru, pentru că e un tip sensibil. Acolo unde se simte apreciat, dă tot ce are mai bun din el.
Nu cred că Lemnaru ar putea să joace mai rău decît Piovaccari sau Kapetanos, dar antrenorul ştie cel mai bine, nu întâmplător Steaua este unde este acum", a spus Grigoraş la Digi Sport 1.
{{text}}