Marius Copil a profitat de wild-card-ul primit din partea lui Ion Ţiriac la turneul de la Madrid şi s-a calificat în turul secund al competiţiei după o victorie extrem de importantă în faţa numărului 30 mondial.
Copil l-a învins în două seturi pe spaniolul Marcel Granollers, scor 6-3 6-4, într-un meci în care şi-a pierdut serviciul o singură dată, în debutul meciului.
A fost a doua victorie importantă a lui Copil după un wild-card. În 2012 a reuşit să-l învingă pe Marin Cilici la Beijing.
Pentru victoria cu Granollers va primi 24.000 de euro, iar în turul doi s-ar putea întîlni cu cîştigătorul de la BRD Open, bulgarul Grigor Dimitrov. Acesta este favorit mare în faţa unui alt spaniol, Carreno Busta.
Şi Irina Begu merge mai departe
Irina-Camelia Begu, locul 117 WTA, beneficiară a unui wild card, a învins-o cu scorul de 6-4, 7-5, pe sportiva chineză Shuai Zhang, locul 41 WTA, într-un meci care a durat o oră şi 47 de minute.
Begu va primi un cec în valoare de 21.600 de euro şi 65 de puncte WTA, pentru calificarea în manşa secundă.
În faza următoare, ea va juca împotriva învingătoarei dintre Karolina Pliskova (Cehia), locul 63 WTA, venită din calificări - Sabine Lisicki (Germania), locul 16 WTA şi cap de serie numărul 15.
{{text}}