El Clasico spaniol, Superclasico argentinian sau Unicul Derby din România? Fiecare ţară aduce în fotbal o confruntare cu tradiţie. Rivalitate, istorie, spectacol în tribune. Nici Uruguayul nu face execepţie de la regulă.
Peñarol şi Nacional sînt echipele cele mai populare din Montevideo, care se confruntă an de an în clasicul fotbalului uruguayan. Ce are special acest derby, pe lîngă ingredientele mai sus amintite? Reprezintă cea mai veche rivalitate din lume, după cele din insulele britanice. Primul meci dintre cele două formaţii s-a jucat pe 15 iulie 1900.
De ce au ajuns să se considere rivale cele două echipe ale capitalei uruguayane? S-a întîmplat la puţin timp după înfiinţare. Peñarol a fost fondată prima, în 1891, undeva în suburbiile de azi ale oraşului, fiind creată de un grup de imigranţi englezi şi reprezentînd una din marile companii feroviare din Montevideo. Opt ani mai tîrziu, a apărut şi Nacional, avînd origine universitară. Cei supranumiţi şi astăzi ”tricolorii” a cîştigat rapid popularitate printre iubitorii de fotbal.
Nacional şi Peñarol şi-au disputat supremaţia în 515 meciuri, dar statisticele sînt mai puţin importante. Numerele sînt uneori prea reci pentru a putea reda senzaţia adevărată a unei confruntări de asemenea anvergură. Mai degrabă legendele şi anectodele din jurul acestui clasico pot conferi puţin din culoarea sa.
”Clasicul valiză”. În mai 1934, Peñarol şi Nacional s-au întîlnit în finala Cupei. Era 0-0 cînd mingea a ieşit din teren, a lovit una dintre valize cu instrumente pentru masaj, a revenit în teren, iar unul dintre jucătorii celor de la Peñarol a marcat. Golul a fost anulat, dar în ambuscada creată doi jucători de la Nacional au fost eliminaţi. Meciul a fost oprit apoi din cauza întunericului şi s-a rejucat în august, cînd cei de la Nacional, cu opt jucători de cîmp au reuşit să se impună cu 3-2.
O altă dată memorabilă pentru cei de la Nacional este 14 decembrie 1914 sau ”Ziua de 10-0”. ”Tricolorii” s-au impus atunci cu 6-0, iar echipa rezervă s-a impus cu 4-0.
În 1949, Peñarol s-a avea 2-0 la pauză şi doi oameni în plus. Cei de la Nacional n-au mai continuat să joace în repriza secundă, iar acel derby rămîne în amintiri cu numele de ”Clasicul Fugii”. Unul dintre jucători de atunci a descris meciul cu o frază de neuitat: ”A plouat pe tot timpul partidei, dar măcar atunci cînd arbitrul a anunţat că noi am cîştigat, a ieşit soarele”.
În anii 80, fanii celor de la Peñarol sărbătoreau ”Cupa de Aur a celor Mari”, referindu-se la un un duel de opt partide contra rivalilor de la Nacional, din care s-au impus în cinci din primele şase.
De lungul anilor, celor două echipe şi-au schimbat poziţiile, au oscilat între titluri cîştigate şi clasari mediocre. Însă rivalitatea nu s-a schimbat. ”În derby-uri, nici statisticile şi previziunile nu există. Sînt partide speciale, pentru că în joc intră orgoliul şi onoarea, din această cauză nu există favorite. Şi acestă confruntare nu face excepţie”, descria eternul duel Peñarol - Nacional Gerardo Pelusso, antrenor al ”tricolorilor”.
{{text}}