Liga 1

Corona Braşov a pierdut 8 puncte în urma deciziei Comisiei de Disciplină! Ardelenii riscă să fie excluşi din campionat!

Articol de Justin Gafiuc  —  miercuri, 07 mai 2014

Comisia de Disciplină a depunctat-o pe Corona Braşov cu 8 puncte din cauza neplatei TVA-ului pentru transferul a  doi jucători de la Oţelul Larissa, formaţie din Liga a 6-a prahoveană. 

Unul dintre jucătorii vizaţi este Marius Martac, care mai este implicat şi în cazul cu Universitatea Cluj, iar cel de-al doilea este Alin Ştefan. TVA-ul total este de 19.600 de euro.

Pe lîngă depunctare, Corona Braşov a primit şi interdicţie la transferuri. Termenul următor este pe 14 mai, iar pînă atunci braşovenii riscă să fie excluşi din campionat dacă nu vor plăti. În cazul în care se va întîmpla acest lucru, campionatul ar suferi schimbări.

Vor fi 4 echipe care vor beneficia de excluderea acestora. Rezultatele din retur vor fi anulate, iar CFR, Săgeata, ACS Poli şi Chiajna, care au pierdut puncte, remizînd cu braşovenii, şi le vor recupera.

Reacţia FRF:

La termenul de azi, 7 mai 2014, Comisia de Disciplină a hotărât următoarele:

În baza art. 24 lit. C pct. 1  lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancţionarea Asociaţiei Sport Club ”Corona 2010 Braşov” cu interzicerea dreptului de a transfera şi sau legitima jucători în calitate de club cesionar; scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipă de categoria cea mai ridicată - depunctare 4 puncte pentru perioada 28.03.2014 - 27.04.2014 în dosarele de executare  nr. 4/CD/2014 şi 5/CD/2014(total 8 puncte).
Sancţiunea s-a acordat ca urmare a neexecutării obligaţiilor financiare către creditorul Asociaţia FC Oţelul Larissa. S-a acordat termen pentru 14 mai 2014, dată la care clubul trebuie să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul mai sus menţionat pentru a evita în continuare depunctarea.

În dosarul nr. 164/CD/2014 comisia a hotărât în baza  art. 19/a  din RD excluderea echipei Atletic Star Sibiu (Comisia pentru fotbal în sală) din competiţie şi o penalitate sportivă de 1000 lei, ca  urmare a neprezentării la jocul cu Protineret Sighisoara din data de 04.05.2014 -  Play Out - Liga a 2-a şi cu AS Inter Gheorghieni din data de 30.03.2014 Liga 2 etapa 14 a campionatului Naţional de fotbal în sală Liga 2.

Comisia de Disciplină a FRF

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.