International   •   Campionate   •   Clermont Foort

I se spune "Mourinho în fustă", dar prima antrenoare a unei echipe profesioniste de fotbal, Helena Costa, respinge comparaţia: "Mie-mi place fotbalul spectacol!"

foto: dailyrecord.co.uk

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 mai 2014

Helena Costa, prima femeie care va antrena o echipă de fotbal profesionist, echipa din liga a doua franceză, Clermont Foort, a vorbit despre obiectivele sale. Antrenoarea portugheză de 36 de ani refuză comparaţia cu conaţionalul Jose Mourinho, motivînd că îi place fotbalul spectacol.

Helena Costa a oferit primele declaraţii după ce vestea că va prelua Cleremont Foort a făcut înconjurul lumii. "Sînt la fel de liniştită ca întotdeauna, calmă, nimic nu mă poate tulbura. Sînt fericită pentru că a fost o decizie bună să accept acest proiect. Atît pentru mine, cît şi pentru club e un fapt pozitiv. Şi jucătorii pot profita de situaţia aceasta, toată presa va fi cu ochii pe ei acum şi vor putea să fie din ce în ce mai buni, să fie văzuţi, să ajungă departe".



"Nu-mi venea să cred!"

Antrenoarea povesteşte: "Am fost sunată de doi impresari care mi-au spus că sînt genul de antrenor pe care clubul îl caută şi m-au întrebat dacă aş fi interesată să preiau o echipă profesionistă.  Am spus da şi la puţin timp după m-am întîlnit cu preşedintele clubului. Am avut o discuţie sinceră, directă despre proiect, despre club, despre cariera mea, obiectivele mele... Apoi m-a sunat pentru a semna contractul. Nu-mi venea să cred că e adevărat ce mi se întîmplă, era greu de imaginat. Am răspuns rapid, pentru că şi ei au fost foarte decişi de la început".



"Fotbalul e viaţa mea"

"Ce aşteaptă de la mine? Ceea ce aşteaptă de la toţi antrenorii. E important şi ce aştept eu de la mine însămi. Sînt o persoană ambiţioasă, decisă, pentru că eu cred în mine şi mă interesează doar victoria. Mai presus de obiectivele clubului le pun pe ale mele.



Fotbalul a fost mereu prezent în viaţa mea, e viaţa mea, deşi n-am avut pe nimeni în familie care să fie microbist. A fost ceva care mi-a plăcut de cînd eram copil, ceva înnăscut. Am studiat educaţie fizică pentru a mă putea dedica apoi lumii fotbalului, am început să antrenez cînd aveam 19 ani. A fost obiectivul meu dintotdeauna.



La început, oamenii din jurul meu mi-au spus că sînt nebună, dar apoi au înţeles şi m-au încurajat să-mi urmez visul şi să fac ceea ce mă face fericită, trebuie să fii mereu fericit în ceea ce faci. 



Helena admite că s-a lovit de prejudecăţi în lumea fotbalului, însă vrea să se apuce mai repede de treabă şi să demonstreze că are experienţă în antrenorat: "Am lucrat pentru Benfica şi Odivelas în Portugalia, am condus selecţionatele feminine din Qatar şi Iran şi am fost scouter al lui Celtic. Sînt o persoană modestă, dar cred că am ceva experienţă. 



Nu pot să spun că am avut probleme în antrenorat pentru că sînt femeie, dar am simţit că sînt o deschizătoare de drumuri. Şi cînd eşti prima care face ceva, da, trebuie să înfrunţi şi anumite dificultăţi.



Vreau să fiu văzută ca antrenor, să fiu analizată pentru competenţele mele, pentru munca mea, nu pentru că sînt femeie. Zilele astea s-a vorbit foarte mult despre mine pentru că sînt femeie şi sper ca asta să se termine curînd. Trebuie să ne apucăm de treabă".



"Jose Mourinho? Nu! Mie-mi place fotbalul spectacol!"

A fost numită "Mourinho în fustă", dar Helena Costa respinge comparaţia: "Ştiu că am fost comparată cu el, dar nu e cazul. Mie îmi place să am posesia mingii. Îmi place ca echipele mele să aibă inteligenţă, să ştie cînd e momentul să atace, fiind însă foarte atenţi în defensivă. Eu aşa sînt şi d-asta vreau ca fotbalul să fie spectacol.



Obiectivul meu e să promovăm în prima divizie, e un vis, dar sînt sigură că-l putem îndeplini cu multă muncă".



sursa: El Pais

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.