Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA MADRID

Corespondenţă de la Madrid! Primele cuvinte ale Simonei Halep după calificarea în semifinale!

FOTO: Reuters

Articol de Luminiţa Paul   —  vineri, 09 mai 2014

Simona Halep spune că a avut tot timpul în minte meciul contra Anei Ivanovici din barajul Cupei Fed, de acum două săptămîni. Românca a oferit primele declaraţii după calificarea în semifinală în faţa Anei Ivanovici, scor 2-0 (6-2, 6-2).



- Simona, ţi-a ieşit aşa cum ai dorit acest meci. Ai lovit lung, ofensiv, n-ai lăsat-o nici un pic să intre în joc.

- Aşa e, am atins un nivel înalt încă de la început. Am reuşit să trimit mingea agresiv şi s-o ţin departe. Pot să spun că am dat tot ce am avut în această partidă. Chiar m-am întins un pic mai mult la ultima minge şi am simţit ceva la abdominali, sper să nu fie ceva serios.

- Se poate spune că ţi-ai luat revanşa pentru înfrîngerea de la Bucureşti, din Cupa Fed?

- Am avut tot timpul în minte meciul de la Bucureşti şi de aceea mă bucur că am jucat bine şi că am învins clar. Atunci m-am supărat cînd am văzut în ziare poza cu Ivanovici făcînd spre public semnul că facă linişte. Nu mi se pare fair-play să ceri asta spectatorilor care-şi susţin propriile jucătoare, la ele acasă!

- Cum va fi contra Petrei Kvitova în semifinală?

- Ultima dată cînd am jucat am învins-o, dar a fost pe hard, la New Haven. Sper să joc la fel de bine şi vom vedea ce iese.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.