Pikes Peak va aniversa peste doi ani un secol de existenţă, principala provocare fiind aceea că altitudinea creşte gradual, astfel că la finalul cursei, în vîrful muntelui, la 4.300 metri, se poate spune că atingi norii la propriu.
Pikes Peak International Hill Climb, sau pe scurt, cursa de la Pikes Peak din Colorado, va avea la startul său din acest an, programat pe 29 iunie, şi un pilot român, primul din istorie: Răzvan Mitraşcă. Pilot de viteză în coastă, membru al echipei Avia Motors Alto Syncro, Mitraşcă a declarat ieri că este pregătit pentru cea mai tare experienţă din carieră.
"După 5 ani de podiumuri fără abandon petrecuţi în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, am decis să iau startul în cursa vieţii mele. Am început pregătirile în urmă cu un an. La Pikes Peak voi participa alături de «Ruxi», o maşină Seat Ibiza Cupra TDI, pe care o consider una dintre cele mai fiabile maşini de curse din România", a afirmat pilotul care va fi primul român care va lua startul în această cursă legendară.
Maşina, care va fi echipată cu cauciucuri de stradă Dunlop, este pregătită pentru plecarea spre Colorado, inclusiv cu mesajul de pe plafonul maşinii: "Go Simona Halep!"
Ce înseamnă Pikes Peak
Peste doi ani, celebra cursă din Colorado va aniversa un secol de existenţă. Pikes Peak este unul dintre cei mai importanţi munţi din Statele Unite. Pikes Peak a fost botezată "The Race to the Clouds", care s-ar traduce "Cursa către nori", pentru că atunci cînd se ajunge în vîrf se creează senzaţia că atingi norii la propriu.
Este o cursă de 19,9 kilometri cu 156 viraje, iar principala provocare este aceea că altitudinea creşte gradual. Pikes Peak începe de la o altitudine de 2.862 metri şi se încheie în vîrful muntelui, la 4.300 de metri. Unghiul mediu de urcare este de 7 grade, rampa maximă este 10,5 grade, iar panta maximă este de 10 grade.
"Trăiesc un vis, iar la Pikes Peak m-aş fi fi dus chiar dacă ar fi trebuit să pun maşina pe plută şi să vîslesc pînă la New York" (Andrei Mitraşcă)
{{text}}