Pentru antrenorii din ultimii ani ai Stelei, colaborarea cu Gigi Becali a fost un adevărat test. Unii dintre ei au avut parte de experienţe de neuitat în Ghencea. Ilie Stan povesteşte un episod incredibil de pe vremea cînd îi antrena pe roş-albaştri."Am avut o relaţie bună cu Gigi Becali, dar a fost un moment cînd a trebuit să renunţ. A aflat a doua zi şi la prima oră mi-a spus să mă întorc şi am spus că nu mai vin. El atunci a zis că pentru ce am facut primesc 100 de mii de euro dacă voi cîştiga campionatul şi Andrei, baiatul meu, va fi pe viaţă la Steaua. I-am spus să dea Dumnezeu să cîştige campionatul şi vedem ce o să fie.
Dacă eram puţin mai uniţi atunci, cîştigam campionatul. Ma refer numai la jocul de la Tîrgu Mureş, am pierdut cu 1-0. Ţin minte, seara am avut o discuţie cu Gigi Becali şi i-am spus să facă el echipa. Şi a făcut-o, dar am pierdut.
I-am spus să facă echipa pentru că eu o făcusem într-un fel şi el nu a fost de acord. Am băgat echipa făcută de patron, cu schimbările pe care le-a vrut patronul.
Nu Gigi a fost cel care în noaptea aceea a zis să facă acea echipă. A fost influenţat. Începuse echipa să joace şi nu le convenea unora că rămîn în continuare la Steaua", a spus Ilie Stan pentru Dolce Sport.
Ilie Stan a antrenat Steaua în sezonul 2011-2012.
CITIŢI ŞI VĂ MINUNAŢI Discursul lui Ilie Stan e oglinda echipei » Steaua are un Dodel şi pe bancă
{{text}}