Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Licenţa în aer » Dinamo va afla la sfîrşitul lunii dacă va juca în cupele europene în sezonul următor

Contra Săgeții, roș-albii au făcut spectacol, parcă fără să se gîndească la problemele financiare ale clubului

Articol de Victor Vrînceanu   —  duminică, 18 mai 2014

UEFA va analiza la finele lunii mai, după rezultatul Tribunalului privind insolvenţa, posibilitatea de a acorda "cîinilor" dreptul să joace în cupele continentale.

"Jucaţi tare fiindcă am putea evolua în Europa!", le-a comunicat Ionuţ Negoiţă fotbaliştilor înainte de victoria cu Săgeata (4-1). Mai mult, oficialii grupării au spus că s-a obţinut licenţa pentru cupele europene în vederea sezonului 2014/'15, aşteptîndu-se doar un răspuns final dacă Dinamo poate evolua în cazul insolvenţei.

Forul de la Nyon le-a transmis celor din Ştefan cel Mare că la sfîrşitul lunii mai va oferi o replică fermă în privinţa "cîinilor" care au obţinut deja locul 4 ce le-ar permite să joace în preliminariile Europa League.

"De-abia după sesizările federaţiilor naţionale, la finele lunii mai, vom evalua situaţiile şi vom oferi licenţele pentru sezonul 2014/2015" a fost mesajul receptat de la UEFA.


28 mai este data la care Tribunalul va analiza cererea de insolvenţă a dinamoviştilor şi va oferi o hotărîre

"Regulamentar vorbind, nu văd nici un motiv pentru care UEFA s-o excludă pe Dinamo din cupele europene! Totuşi, întrucît nu există precedente, n-avem de unde să ştim ce va decide forul continental" (Viorel Duru, director Comisia de Licenţiere FRF)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Matei vrea să plece

Cosmin Matei consideră că a sosit vremea să "decoleze" către alte zări, după doi ani şi jumătate la Dinamo: "Viitorul îl voi afla după finalul campionatului pentru că-mi doresc să joc la o echipă mai bună, să fac pasul la alt nivel. Dar nu depinde de mine. Şi nu ţine de noi, de jucători, ce se va întîmpla cu clubul, rămîne să vedem. Am fi dezamăgiţi să nu jucăm în Europa League, a fost un an greu, de muncă, mulţi nu ne dădeau şanse, doar că noi am demonstrat că se poate". Roş-albii vor două milioane de euro pe mijlocaşul de 22 de ani!


Roti a prins coperta la portughezi

Dorin Rotariu a ajuns pe prima pagină din A Bola, ieri, reputatul cotidian lusitan confirmînd GSP.ro de vineri care dezvăluise interesul manifestat de către Sporting Lisabona pentru mijlocaşul ofensiv de 18 ani. Lusitanii au vorbit despre negocierile purtate de către Augusto Inacio la Bucureşti, sperîndu-se ca astăzi Sporting să aibă un răspuns pozitiv. Doar că Dinamo cere 4 milioane de euro pe Dorin!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.