Peste 2.000 de puşti au alergat ieri dimineaţă în apropierea Palatului Parlamentului, în deschiderea celei de-a III-a ediţii a Bucharest International Half-Marathon.
Sute de copii au invadat Piaţa Constituţiei din Bucureşti pentru "Cursa Copiilor" din cadrul Bucharest International Half-Marathon. Băieţi şi fete de la 5 pînă la 12 ani au uitat de jocurile pe calculator, de fotbalul din spatele blocului cu prietenii şi au luat startul în cea mai aşteptată cursă de maraton.
Medalii pentru toţi
Sutele de copii s-a adunat în zona de start în jurul orei 10:00, însă ei au plecat pe categorii de vîrstă în concurs, pentru a pune mîna şi pe premiile puse în joc. Cei de 6-7 ani au alergat 850 metri, iar cei de la 8 pînă la 12 ani cîte 1,4 kilometri.
Poze, aplauze, încurajări de pe margine, dar şi cîteva mici accidentări. Lacrimi de supărare pentru cei care n-au reuşit să se impună, dar şi lacrimi de fericire pentru cei care au trecut primii linia de sosire!
Chiar dacă micuţii au căzut pe traseu, au fost ajutaţi de alţi concurenţi şi, în aplauzele părinţilor şi ale prietenilor, au terminat cursa. La final au primit medalii de campioni, dar şi tricouri personalizate de participare la "Cursa Copiilor" din cadrul Bucharest International Half-Marathon, ediţia a III-a.
Maratonul, o tradiţie
Cu genunchii juliţi, micuţii au uitat imediat de dureri cînd au primit îngheţată şi alte premii din partea organizatorilor şi a sponsorilor. Chiar dacă pentru mulţi dintre ei cursa a fost o premieră, pentru restul a devenit deja o tradiţie.
Alexandru are doar 12 ani şi spune că este al treilea an consecutiv cînd participă: "Mereu marchez în calendar data cînd are loc maratonul copiilor. Chiar dacă alergăm pe o distanţă mică e o plăcere să facem sport şi să ne relaxăm făcînd mişcare. Din păcate pentru mine, la anul nu o să mai pot participa la această cursă pentru că fac 13 ani, dar o să-l rog pe tata să mă înscrie la cursa celor mari, chiar dacă nu o să termin concursul, important e să facem mişcare în fiecare zi!".
{{text}}