Campionate

VIDEO şi FOTO Atletico a sărbătorit titlul cu fanii în Piaţa Neptuno » "El Cholo" Simeone a dansat pe scenă :D

Articol de Ioana Mihalcea  —  Sunday, 18 May 2014

Atletico Madrid a sărbătorit alături de mii de fani titlul de campioană. Autocarul cu fotbaliştii care au terminat pe primul loc în Spania s-a plimbat prin tot oraşul, pentru a finaliza o zi superbă în Piaţa Neptuno.

Jucătorii au fost chemaţi pe rînd pentru a-i saluta pe fani, care le-au dedicat cîtence şi scandări, agitînd tot timpul fulare roş-albe.

VEZI AICI VIDEO CU BUCURIA LUI ATLETI!

Antrenorul Diego Simeone a dansat alături de elevii săi pe melodia "Happy" a lui Pharrell, apoi a ţinut un mic discurs: "În primul rînd le mulţumesc jucătorilor, care au făcut un efort extraordinar. Fără strădania lor, totul era imposibil. Le mulţumesc şi celor din conducere, care ne ajută să fim un grup unit şi puternic. Încă ceva. Ăsta nu e doar un titlu. E ceva mult mai important. Dacă ai încredere, se poate, îţi atingi obiectivele".

După ce căpitanul Gabi a înfăşurat două fulare şi un steag pe statuia din Piaţa Neptuno, aşa cum e tradiţia, campionii Spaniei s-au retras în glorie pentru a pregăti finala Ligii cu Real Madrid, de sîmbătă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.