Cupa Romaniei

Finala Cupei României Steaua - Astra se va juca pentru copiii cu sindrom Down: "Limits Down"

+2 Foto
Andreea şi George Ogăraru, iniţiatorii proiectului

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Acesta este motto-ul campaniei lui George Ogăraru şi a soţiei sale. Vineri, 22 de copii ce suferă de această afecţiune genetică vor însoţi jucătorii pe teren. Iar în tribunele Arenei Naţionale vor fi amplasate 10 urne pentru donaţii.

George Ogăraru povesteşte cum a început acest proiect. "În februarie, Andreea, soţia mea, a premiat-o pe femeia anului 2013, Mădălina Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi. A fost impresionată şi, după gală, cînd s-a întors acasă, mi-a spus: «Trebuie să facem ceva pentru copiii cu sindrom Down»".

Şi visul se realizează vineri, 23 mai, pe Naţional Arena. Finala Cupei României din acest an, Steaua - Astra, va fi dedicată lor, celor care suferă de această gravă afecţiune genetică.

Înaintea meciului, 22 de puşti între 9 şi 17 ani vor păşi pe gazon alături de jucători, în timp ce pe ecranul stadionului va rula un scurt film de prezentare, pentru ca publicul să le descopere surprinzătoarele calităţi. În tribune, vor fi amplasate zece urne pentru donaţii, care pot fi făcute şi pe site-ul asociatiageorgeogararu.ro.

"Copiii cu sindrom Down iubesc sportul, adoră fotbalul, au nevoie de el pentru o bună dezvoltare a coordonării mişcărilor, pentru îmbunătăţirea percepţiei spaţiului ori, pur şi simplu, pentru relaxare şi bucurie. Căci fotbalul este o bucurie" (Andreea Ogăraru)

Conturile unde pot fi făcute donaţii pentru copiii cu sindrom Down prin intermediul Asociaţiei pentru Cultură şi Sport George Ogăraru:
RO08RZBR0000060015171728 - cont curent RON
RO40RZBR0000060015171734 - cont curent EUR

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.