Diverse

UPDATE Mihai Stoica a izbucnit în plîns în faţa judecătorilor: "Sînt disperat!" » Ce a decis Curtea de Apel

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 23 mai 2014

Mihai Stoica a fost adus azi de la Penitenciarul Rahova la Curtea de Apel, unde s-a judecat contestaţia în anulare depusă de avocatul său. Instanţa a stabilit să amîne din nou luarea unei decizii, pentru data de 30 mai.

UPDATE Discursul lui Mihai Stoica în faţa instanţei:

"Sînt disperat! Ştiu că justiţia nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivitate din veniturile mele - substanţiale, dar justificate. Familia mea trăieşte din pensiile părinţilor mei de 80 şi 77 de ani. Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înţeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. Această instanţă a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ştiind foarte bine că o speţă identică a dat cîştig de cauză condamnatului, obligînd Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea cîştig de cauză la CEDO.

Echipa pe care am condus-o a cîştigat titlul, iar eu n-am putut să văd meciul (Steaua - Oţelul, disputat marţi - n.r.) la televizor. Peste cîteva ore, echipa mea dispută finala Cupei României, iar eu sînt în penitenciar".

UPDATE Mihai Stoica a trecut prin clipe emoţionante la Curtea de Apel. Potrivit România TV, MM a izbucnit în plîns în faţa judecătorilor! Fostul manager al Stelei şi-a văzut şi fiica la tribunal. Nerăbdătoare să-şi întîlnească tatăl, Teodora Stoica a căzut în momentul în care s-a repezit să-l îmbrăţişeze.

---------

Pe 23 aprilie, instanţa a amînat pentru azi luarea unei decizii, iar la precedentul termen fostul manager al Stelei i-a replicat judecătorilor: "Poate că vă e uşor să amînaţi dosarul, dar eu fac puşcărie degeaba".

Mihai Stoica a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.