Sporturi   •   Box   •   SUPERKOMBAT

FOTO Cristian Ristea şi Amansio Paraschiv, românii învingători din ediţia VIP a circuitului Superkombat

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 26 mai 2014

Doar doi dintre cei şase români prezenţi la ediţia VIP a circuitului Superkombat, care a avut loc la Mamaia, au reuşit să se impună, în timp ce Jamie Bates, cîştigătorul selecţiilor din Marea Britanie, a devenit noul campion al turneului mondial la categoria semigrea.

În faţa unui public exclusivist, printre care şi un grup de 20 de militari americani, de la baza Mihail Kogălniceanu, evenimentul transmis în direct în 83 de ţări de pe 4 continente a programat un total de 8 meciuri internaţionale, dintre care 5 super-fight-uri în care au fost implicaţi sportivi autohtoni.

F. Charm, Rolla Sparks, Cristian Robert, dar şi baletul Deux Dans Une se numără printre artiştii care au întreţinut atmosfera înaintea confruntărilor din ring. Dacă Dănuţ Hurduc şi Daniel Alexandru au pierdut, iar veteranul Sebastian Ciobanu a remizat împotriva campionului mondial WKN, Jallon Corentin, în schimb, Cristian Ristea a reuşit singurul KO al galei, învingîndu-l de o manieră impresionantă pe germanul Christian Brorhilker, oponentul său fiind numărat de 4 ori pînă ca arbitrul să întrerupă confruntarea.

Imediat după ceremonia de premiere, noua vedetă Superkombat a coborît din ring şi i-a oferit trofeul său unui tînăr cu dizabilităţi, pasionat de kickbox. Cel de-al doilea român victorios a fost Amansio Paraschiv, care rămîne neînvins de la debutul său în circuit.


"Pentru noi, gala de la Mamaia a fost o adevărată provocare pentru că am oferit o alternativă pentru finala Ligii Campionilor, am fost singurul eveniment la nivel global care a concurat pe acelaşi tronson orar cu meciul de la Lisabona.

Chiar dacă majoritatea românilor au pierdut, însă am reuşit să descoperim viitoare vedete cu ocazia asta. Fiind o promoţie internaţională, avem nevoie de eroi din toată lumea", a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Al treilea Superkombat World Grand Prix al anului este programat pentru 21 iunie, existînd posibilitatea ca, tot în colaborare cu Asociaţia Delta Litoral, condusă de Corina Martin, să fie pus pe picioare un proiect pe termen lung dedicat promovării litoralului românesc la nivel internaţional.

Rezultate complete Superkombat World Grand Prix II:


Turneu piramidal la categoria semigrea:

Semifinale: Miles Simson (Surinam) l-a învins la decizie unanimă pe Miljan Vidovic (Serbia)

Semifinale: Jamie Bates (Marea Britanie) l-a învins la decizie unanimă pe Flavius Boiciuc (România)

Finală: Jamie Bates l-a învins la decizie split pe Miles Simson

Super fight (categoria semigrea):

Aristote Quitusisa (Angola) l-a învins la decizie unanimă pe Daniel Alexandru (România)

Super fight (categoria cruiser):

Micky Terrill (Marea Britanie) l-a învins la decizie unanimă pe Dănuţ Hurduc (România)

Super fight (categoria cruiser):

Cristian Ristea (România) l-a învins prin KO în repriza a treia pe Christian Brorhilker (Germania)

Super fight (categoria super cruiser):

Sebastian Ciobanu (România) a terminat la egalitate cu Jallon Corentin (Franţa)

Super fight (categoria mijlocie):

Amansio Paraschiv (România) l-a învins la decizie unanimă pe Rangel Ivanov (Bulgaria)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.