Nationala

Declaraţii incendiare ale lui Mircea Sandu: "Eu sînt preşedintele FRF, să nu mă calce pe coadă! Burleanu e un mincinos"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 26 mai 2014

Mircea Sandu a intrat într-un conflict cu Răzvan Burleanu, fiind deranjat de ultimele declaraţii ale preşedintelui FRF din acest moment.

Preşedintele de onoare al Federaţiei spune că tot el ar trebui să fie şef, mai ales că Răzvan Burleanu nu a fost validat. De asemenea, l-a atacat dur pentru modul în care s-a comportat cu Adalbert Kassai şi l-a numit mincinos:

"Cei de acolo se descalifică, au venit de două luni la Federaţie şi mai mult de 40 de zile au fost plecaţi prin tot felul de delegaţii.

Bugetul FRF va fi sărăcit după toate aceste angajări pe care le-au făcut. În loc să rezolve problemele din fotbal, Răzvan Burleanu stă să mă atace pe mine, care am cîteva merite în fotbalul românesc.

Să nu mă calce pe coadă că nu o să-i mai fie aşa bine. Este încă nevalidat, pînă atunci eu sînt preşedintele FRF. Eu nu mai vreau să mă duc la birou, chiar dacă aş putea. Nu mai vreau să fac asta. Să-i întrebaţi pe jurişti dacă am dreptate.

Dar să nu mai vorbească despre mine, că apoi nu mă voi mai opri.

A fost absolut jenant cum a procedat cu Adalbert Kassai. Prin declaraţiile pe care le face, imaginea în afară este deplorabilă.

Domnul Burleanu minte că m-a chemat la finala Cupei României. Eu am plecat de joi la finala Ligii Campionilor şi după ce am anunţat mi s-a comunicat că aveam o lojă. Dar asta doar după ce am anunţat că plec", a spus Mircea Sandu la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.