Liga 1

Prea tîrziu pentru TAS » Dinamo nu mai are timp pentru recurs: "Azi trimitem la UEFA lista reprezentantelor în cupele europene"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 29 May 2014

Dinamoviştii sperau să fie lăsaţi să evolueze în cupele europene, deşi au cerut intrarea în insolvenţă. Comisia de Apel a respins ieri contestaţia "cîinilor", iar gruparea din "Ştefan cel Mare" va rămîne fără licenţă pentru Europa.

Deşi are 10 zile la dispoziţie să conteste decizia la TAS, Dinamo a fost înştiinţată astăzi de Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere, că nu se mai poate face nimic. "Dinamo nu mai are timp să se adreseze la TAS. Azi vom trimite lista cu echipele care vor evolua în cupele europene. Procedura le permite să meargă şi la TAS, dar nu mai este timp", a spus Viorel Duru la sportro.

Astfel, Dinamo, deşi a terminat pe locul 4, nu va putea participa în Europa League, urmînd să fie înlocuită de cel mai bine clasată echipă cu drept de joc în Europa.

Cine va reprezenta România în cupele europene:
Steaua - turul doi preliminar Liga Campionilor
Astra - turul trei preliminar Europa League
Petrolul - turul trei preliminar Europa League
CFR Cluj - turul doi preliminar Europa League


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.