Ousmane N'Doye, 36 de ani, vrea să conducă mîine ASA Tîrgu Mureş la promovarea în Liga 1, ardelenii avînd meci, acasă, cu Gloria Bistriţa, în penultima etapă din Seria B2.
Mijlocaşul senegalez este căpitanul mureşenilor, a marcat de 3 ori în 13 meciuri, şi este gata să mai joace cel puţin un sezon în prima divizie. "Eu am mai spus-o, sînt motivat de partidele tari. Nu ştiu unde voi evolua în campionatul următor, vreau în Liga 1, să joc în meciuri puternice. Nu vîrsta contează. ASA Tîrgu Mureş este aproape să-şi îndeplinească obiectivul, promovarea, ar merita din plin. Nu am ce să-i transmit lui Gigi Becali, să fie sănătos şi puternic", a spus africanul.
La finalul meciului cu CS Universitatea Craiova (0-2), africanul a afişat acelaşi stil non-conformist care l-a făcut celebru în fotbalul românesc. La şapca hip-hop ce înfăţişa un mesaj afişat anul trecut de către Mario Balotelli şi ceasul alb a ataşat şi nişte ochelari de vedere.
{{text}}