Tenis

Simona Halep a uimit azi în meciul cu Maria Torro-Flor: "Magie ca în Harry Potter" ;) » Prima reacţie a româncei

foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 31 mai 2014

Simona Halep a avut o nouă evoluţie excelentă la Roland Garros şi a învins-o clar pe Maria Teresa Torro-Flor, 6-3, 6-0. Site-ul televiziunii Eurosport, care transmite partidele turneului, a avut numai cuvinte de laudă pentru româncă.
"Nu e de mirare că una dintre cărţile ei preferate este Harry Potter. Simona a reuşit lovituri magice contra jucătoare spaniole Torro-Flor şi s-a calificat în optimi. Favorită la cîştigarea turneului în acest moment, Halep s-a apărat excelent şi a găsit unghiurile perfecte prin care a răpus-o pe Torro-Flor", descriu cei de la Eurosport victoria de azi a Simonei.

"Nu e o surpriză pentru mine această victorie pentru că am din ce în ce mai multă încredere în mine şi îmi iese jocul din ce în ce mai bine aici la Roland Garros", au fost primele cuvinte ale Simonei după calificarea în optimi.

Românca o va întîlni în faza următoare pe jucătoarea americană Sloane Stephens.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.