CM 2014

S.O.S Portugalia! » Alarmă în cantonamentul de la Campinas! Epidemie de febră Dengue: trei morţi în rîndul populaţiei!

Țînțarul purtător al febrei Dengue amenință liniștea lui Ronaldo la Plaza Resort

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Peste 32.000 de locuitori sînt bolnavi. Autorităţile împrăştie insecticid împotriva ţînţarilor purtători ai virusului şi au îndepărtat 83.000 de tone de deşeuri considerate mediul ideal de înmulţire a acestora.

Campinas. Plaza-Resort. Gîndit ca o oază de lux şi de linişte, cartierul general al Portugaliei în perioada Mondialului brazilian e pîndit de un mare pericol: febra Dengue! Ţînţarii purtători ai virusului au făcut deja victime în regiune: 3 femei de 27, 69, respectiv 81 de ani şi-au pierdut viaţa şi alte trei decese sînt bănuite a fi avut legătură cu maladia ucigaşă!

"În Campinas este o epidemie-record de febră Dengue", a avertizat Andrea von Zuben, şefa Comisiei de Combatere a Epidemiilor. Nu mai puţin de 32.000 de locuitori sînt bolnavi! Autorităţile locale au declanşat deja o acţiune în forţă de exterminare a ţînţarilor.

La aeroport, în centrul de antrenament şi în hotelul echipei se împrăştie masiv insecticid, iar cu ajutorul militarilor au fost îndepărtate din oraş 83.000 de tone de deşeuri considerate drept mediu ideal de înmulţire a ţînţarilor. Dar pericolul e departe de a fi fost înlăturat.

Nu există vaccin!
Febra Dengue se manifestă prin dureri de cap, erupţii cutanate asemănătoare celor care apar în cazul rujeolei, dureri osoase, musculare şi articulare. Sînt şi două forme severe, cu risc vital, ale bolii: febra Dengue hemoragică şi sindromul de şoc Dengue. Nu există nici un vaccin în prezent, ci doar un tratament bazat pe multe lichide.

Şi nemţii se tem
Medicul naţionalei Germaniei, Tim Meyer, e la curent cu ce se petrece în Campinas şi îşi face griji pentru ai lui. Nemţii şi-au stabilit cartierul general la Santo Andre, Bahia, unde ţînţarii purtători ai virusului sînt de asemenea la ei acasă. "În ianuarie erau prezenţi în 30 la sută din gospodăriile aflate în zonă. Sperăm ca autorităţile să fi făcut ceva", a spus Meyer.

22.000 de oameni mor anual în lume din cauza febrei Dengue

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.