Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL ITALIEI 2014

Nairo Quintana a cucerit Turul Italiei şi a dat o probă de patriotism: "Columbia e o ţară minunată, veniţi s-o vedeţi"

Nairo Quintana, foto: thestar.com

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 02 iunie 2014

Nairo Quintana a devenit al doilea columbian din istorie care se impune într-un Mare Tur, după ce a cîştigat Turul Italiei 2014. Înaintea lui, doar marele Luis "Lucho" Herrera s-a mai impus într-o competiţie de 3 săptămîni, în Turul Spaniei 1987



Victoria lui Quintana a venit după o acţiune controversată pe Stelvio, completată cu un contratimp montan impecabil, după care o defensivă impecabilă a asigurat tricoul roz. Columbianul în vîrstă de 24 de ani a fost primit în Trieste de sute de fani din America de Sud, care au călătorit în Italia ca să îşi felicite liderul. Omul de la Movistar a terminat Corsa Rosa cu un ecart de două minute şi 58 de secunde faţă de compatriotul Rigoberto Uran (Omega Pharma-QuickStep) şi 4 minute şi 4 secunde faţă de italianul Fabio Aru (Astana).



"Sînt foarte mîndru de ţara mea. Am reuşit această minunată victorie, deci sînt fericit să văd atîţia columbieni fericiţi. Nu aş fi făcut nimic fără familia mea, mai ales că au venit de peste Ocean ca să mă susţină. Columbia s-a schimbat mult. Sper că lumea vede că nu mai sîntem ca acum 20 de ani. Viaţa e frumoasă în ţara mea, poţi să trăieşti fericit şi s-au luat măsuri ca să fie pace. Sper să continue lucrurile minunate", a spus Quintana.



Născut în capitala departamentului Boyacá, Quintana a avut o copilărie umilă. După ce a făcut parte din echipa Cafe de Colombia, acolo unde l-a avut coechipier pe Sergio Henao, Nairo a venit în Europa şi a luat cu asalt Turul Franţei, loc 2 în 2013 şi Turul Italiei, învingător anul acesta.



Clasamentul general:

1 Nairo Quintana (Col) Movistar Team 88:14:32 

2 Rigoberto Uran (Col) Omega Pharma - Quick-Step Cycling Team 0:02:58 

3 Fabio Aru (Ita) Astana 0:04:04 

4 Pierre Rolland (Fra) Europcar 0:05:46 

5 Domenico Pozzovivo (Ita) AG2R 0:06:32 

6 Rafal Majka (Pol) Tinkoff-Saxo 0:07:04 

7 Wilco Kelderman (Ned) Belkin  0:11:00 

8 Cadel Evans (Aus) BMC 0:11:51 

9 Ryder Hesjedal (Can) Garmin Sharp 0:13:35 

10 Robert Kiserlovski (Cro) Trek 0:15:49

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.