Liga 1

Flavius Stoican e pe podium » Plecarea lui Laurenţiu Reghecampf a dat peste cap topul longevităţii din Liga 1

Stoican i-a urmat lui Gigi Mulțescu la Dinamo, preluînd echipa de pe locul 12 și ducînd-o pînă pe 4

Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Deşi este antrenor la Dinamo de 8 luni, dinamovistul se află pe locul 3 în topul longevităţii în rîndul antrenorilor rămaşi în Liga 1.

Liga 1 este o devoratoare de antrenori. Astfel, este posibil ca un tînăr tehnician, precum Flavius Stoican, 37 de ani, "principal" al "cîinilor" din 22 septembrie 2013, să fie pe podium într-un clasament la zi în privinţa longevităţii în prima divizie!

Schimbările produse pe durata ultimei ediţii de campionat, dar şi plecarea lui Laurenţiu Reghecampf în lumea arabă l-au propulsat pe dinamovist pe locul 3.

Doar doi antrenori au mai multe meciuri consecutive pe banca echipelor active în Liga 1: Cristi Dulca, instalat pe 20 iunie 2013, şi Bogdan Argeş Vintilă, instalat pe 30 august.

Pe durata sezonului trecut, antrenorii au fost schimbaţi într-un ritm ameţitor. Au fost 33 de modificări de tehnicieni! Steaua şi Gaz Metan au fost singurele ce nu au apelat la schimbări în fruntea staff-urilor tehnice.

La polul opus, au fost Braşov şi Vaslui, ambele cu cîte 5 antrenori! Şi Dulca, şi Vintilă, primii doi din clasament, au fost aproape de a se despărţi de echipele lor săptămîna trecută. Stoican şi-a prelungit acordul cu Dinamo pe încă doi ani.

Top 10 longevitate
Nume Din ce etapă a preluat echipa
1. Cristi Dulca (Gaz Metan) -  1
2. Bogdan Vintilă (Viitorul) - 7
3. Flavius Stoican (Dinamo) - 9
4. Mihai Teja (U Cluj) - 12
5-7. Vasile Miriuţă (CFR Cluj) - 20
Leo Grozavu (FC Botoşani)
Cornel Ţălnar (FC Braşov)
8-9. Răzvan Lucescu (Petrolul) - 23
Marius Şumudică (Concordia)
10. Petre Grigoraş (Pandurii) - 29

15 victorii are Stoican cu Dinamo în campionat. Plus 5 remize şi 6 înfrîngeri în 26 de meciuri din campionat. Golaveraj 40-26

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.