Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Corespondenţă din Franţa » Visul parizian continuă » Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de finală de la Roland Garros

Articol de Luminiţa Paul   —  marți, 03 iunie 2014

Numărul 4 mondial este a 6-a jucătoare română care pătrunde între primele opt pe zgura franceză. Ea a trecut ieri de Sloane Stephens cu 6-4, 6-3, păstrîndu-şi traseul imaculat, fără set pierdut.

Duelul generaţiei tinere şi-a consumat ieri, pe Arena "Philippe Chatrier", un episod cu un deznodămînd clar. Simona Halep, 22 de ani, cel mai înalt cap de serie rămas în cursă la Paris, a învins-o pe Sloane Stephens, 21 de ani, cea care era privită drept o jucătoare care-şi ridică periculos nivelul în turneele de Mare Şlem. Totul a durat o oră şi 18 minute, timp în care break-urile au fost piperul pus peste emoţii.

De undeva însă, din evenimentele recente, a răsărit acea credinţă că Simona va rezolva acest meci înainte ca lucrurile să se complice rău. Şi aşa a fost, în pofida emoţiilor, a cîtorva duble greşeli, finalul a venit lin, ca un val potolit care e absorbit în nisip. 6-4, 6-3, Halep şi-a luat revanşa pentru înfrîngerile anterioare în faţa americancei, dar, mai mult, a urcat încă o treaptă pe tabloul de la Roland Garros. Sferturi de finală, deocamdată la fel ca în ianuarie, la Australian Open. De data aceasta însă, vrea mai mult.

E a 6-a româncă din istorie care atinge faza "sferturilor" la Roland Garros. Cel mai recent fusese acolo, Sorana Cîrstea, în 2009, primele au fost Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai, care în 1976 se calificau în semifinale. Parisul zîmbeşte iar României.


Românce în "sferturi" la Roland Garros

Virginia Ruzici

1976 - semifinale, 1978 - învingătoare, 1979 - sferturi, 1980 - finală, 1981 - sferturi, 1982 - sferturi

Florenţa Mihai

1976 - semifinale, 1977 - finală

Lucia Romanov

1982 - sferturi


Ruxandra Dragomir

1997 - sferturi

Sorana Cîrstea

2009 - sferturi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.