Simona Halep a cîştigat meciul cu Svetlana Kuzneţova, scor 6-2, 6-2, şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros pentru prima dată în carieră. Acolo o va întîlni pe Andrea Petkovici, mîine de la 16:00, liveTEXT pe GSP.RO.
Jocul Simonei de la acest Roland Garros l-a impresionat şi pe Mats Wilander, o legendă în tenis şi în prezent analist la Eurosport.
Fostul mare jucător a comparat-o pe Simona cu sîrbul Novak Djokovici: "Simona este versiunea feminină a lui Novak Djokovici. Joacă foarte bine pe toate suprafeţele, are mare încredere în forţele proprii. Rămîne prezentă, vrea să cîştige fiecare meci. Nu vad nici o limită pentru ea".
Mats Wilander a cîştigat 7 turnee de Mare Şlem, dintre care 3 la Roland Garros.
Semifinala de la Roland Garros este cea mai importantă performanţă a Simonei Halep. Anterior, a mai acces într-un sfert de finală la Australian Open, chiar în acest an.
{{text}}