Sporturi   •   Tenis   •   PREMII

Simona Halep bate record după record » A urcat pe 2 în topul cîştigurilor "all-time"! Doar Andrei Pavel mai stă în calea ei

foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 09 iunie 2014

Simona Halep, locul 3 WTA, a urcat pe locul al doilea în clasamentul "all time" al premiilor brute obţinute de jucătorii români de tenis în istorie după ce a jucat finala feminină de simplu a turneului de la Roland Garros.

După parcursul de excepţie avut la Grand Slam-ul parizian, Simona Halep a fost recompensată cu un premiu de 825.000 de euro (circa 1.127.000 de dolari), totalizînd în carieră 4,56 milioane de dolari (2,52 de milioane de dolari numai în primele cinci luni ale anului 2014).

Victor Hănescu a acumulat în carieră premii în valoare de 4,18 milioane de dolari şi ocupa, pînă la performanţa Simonei Halep de săptămîna trecută, locul doi în ierarhia cîştigurilor obţinute de români la tenis, după liderul Andrei Pavel, jucător retras din activitate, care a strîns 5,225 de milioane de dolari.

Locul 4 în topul cîştigurilor "all time" este ocupat în acest moment de Sorana Cîrstea (2,83 de milioane de dolari), care a depăşit-o pe Irina Spîrlea (2,654 de milioane de dolari).


De asemenea, premiul Simonei Halep de la Paris este cel mai mare obţinut vreodată de un jucător român de tenis. Aceste clasamente nu ţin cont de inflaţia dolarului şi nici de faptul că, în trecut, premiile în tenis erau mai mici.



Top 3 cîştiguri din tenis

1. Andrei Pavel 5,2 mil

2. Simona Halep 4,5 mil

3. Victor Hănescu 4,2 mil

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.