Omul de afaceri a vorbit despre turneul de la Roland Garros, aşa cum l-a văzut de-a lungul vieţii, fiind întrebat de loja sa şi de jucătorii cu care a lucrat.
La 75 de ani, Ion Ţiriac nu a ieşit din atenţia presei franceze. Vorbeşte mereu despre loja sa de la Paris şi despre faptul că aceasta este singura sa vacanţă din an: opt sau nouă zile la Paris.
- Aveţi loje şi la alte turnee de Mare Şlem?
- Da, desigur, am două la US Open, dar nu am mai fost acolo de 16 ani. Nu am timp. Din păcate, trebuie să muncesc. Nu sînt atît de inteligent ca domnul Năstase sau ca alţii care au reuşit să nu muncească niciodată. Am muncit de la 15 ani. Am 75 şi sînt încă în activitate - manager, om de afaceri, promotor, director al turneului de la Madrid.
- Cît costă loja dumneavoastră?
- Nu pot să vă spun.
- Vi se face măcar o reducere, aşa, cadou de fidelitate?
- Nicidecum. Cred că la un moment dat cineva mi-a oferit o cafea sau nici măcar.
Fără bani, fără stres
- Cum se vede tenisul din loja dumneavoastră?
- Eu privesc mai întîi picioarele, deplasările. Poziţia jucătorului în raport cu mingea. Poziţia rachetei. Şi mai ales geometria. Sînt naşul geometriei pe teren. După finala din 1984 dintre McEnroe şi Lendl cînd, în două ore şi jumătate, McEnroe - şi era prima dată cînd vedeam aşa ceva - a rămas pe linia de fund şi juca ping-pong, mi-am zis: "Tenisul de azi este în curs de schimbare". Exact aşa s-a întîmplat.
- Este o amintire îndepărtată. Azi, cînd priviţi un meci Nadal-Djokovici, vă place sau vă frustrează?
- Prefer jocul de pe vremea mea. Nu sînt nici romantic, nici nostalgic, dar cred că pe acea vreme talentul se exprima mai lesne. Şi noi jucam cîte 6 ore pe zi, dar jucam la ralanti, pe o zgură mai lentă, era altceva. Dar aveam o viaţă de zei. Nu aveam bani, dar nici presiune. Tenisul a devenit o afacere în zilele noastre. Spiritul lui Coubertin a dispărut de multă vreme.
- Anul acesta, ce părere aveţi de faptul că Roger Federer a fost eliminat de Ernests Gulbis?
- În Panteonul meu, Federer rămîne numărul unu. Mult timp am spus că este Rod Laver. Apoi, a venit Sampras şi mi-am spus: "Totuşi, şase ani numărul 1 la final de sezon. O să-i acord credit". Nu a cîştigat niciodată la Paris. A vrut să joace mereu într-o manieră mult prea spaniolă. A fost o greşeală. Iar cînd a venit Federer mi-a luat votul. Dar trebuie să recunosc că Nadal e valoros. Mare, mare jucător!
Nadal e baterist, Federer - pianist
- Dar vă place ce face sau nu?
- Cred că Federer ne va lipsi cînd se va retrage. Nadal care cîştigă nouă turnee la Paris - jos pălăria! Dar el joacă foarte fizic. Amîndoi sînt puternici, dar Nadal loveşte ca la tobă, iar Federer cîntă la pian. Apoi vine Djokovici care are puţin din ceilalţi doi. E un sportiv senzaţional şi are un foarte bun simţ al geometriei pe teren. Stăpîneşte terenul mai bine şi la capitolul mental e mai presus de alţii.
- Revenind la loja dumneavoastră, care este cea mai intensă amintire?
- Semifinala dintre Djokovici şi Federer, de acum trei ani, în care a învins elveţianul. A fost unul dintre cele mai frumoase trei meciuri pe care le-am văzut vreodată. Dar îmi place să privesc în general meciurile de la Roland Garros, totul e special, nu numai pentru că am cîştigat aici la dublu, dar şi pentru că aici am crescut, aici am rîs, aici am plîns. Îmi plăteam camera de hotel. Nu cîştigam nici o rundă. Nu regret nici o zi din viaţa mea, iar această lojă e ecoul întregii mele vieţi.
- Din această lojă i-aţi văzut pe jucătorii pe care i-aţi antrenat.
- Da, pe Năstase, Vilas, Leconte, Becker, Ivanisevici, Safin. Nu erau nici unul numărul unu cînd i-am preluat. Pe vremea mea, antrenorul nu era plătit, dar el era şeful. Era foarte simplu să-i spui unui jucător: "Faci cum spun eu sau te las". Azi, cînd un antrenor cîştigă, unul, două, cinci milioane de dolari pe an nu îi poate dicta jucătorului. Îşi pierde jobul.
Safin cel cu inimă mare
- Toţi jucătorii cu care aţi lucrat aveau un strop de nebunie, nu?
- Da, dar erau diferiţi. Năstase avea un talent extraordinar, Becker era foarte puternic, Safin era un jucător şi un sportiv înnăscut, cu o inimă mare. Henri Leconte este extrem de generos. Dar îi ceream să facă trei lucruri, iar el făcea numai două.
- Şi Goran ?
- Ivanisevici semăna cel mai mult cu Năstase, ca talent, dar era exploziv. Foarte dificil de ţinut în frîu. Avea talentul dispersat, greu de înţeles. Nu am înţeles niciodată cum a pierdut sau cum a cîştigat finalele de la Wimbledon.
- De cînd eraţi antrenorul lui Vilas, se spunea că vă folosiţi de poziţia dumneavoastră din lojă ca să-i transmiteţi sfaturi prin semne, un fel de cod. E adevărat?
- La început nu. Apoi puteam să-i vorbesc şi cîte o jumătate de oră dacă doream. După aceea a intervenit "legea Ţiriac", care îi interzice antrenorului să comunice cu jucătorul. Vă amintiţi de povestea din finala de la Wimbledon, cînd Becker a luat un avertisment pentru că eu mi-am şters ochelarii de soare în tribună! Nici măcar nu eram eu antrenorul lui, ci Gunther Boch! Da, cu Vilas, îmi făceam semne. Am colaborat 11 ani, o viaţă de om. Apoi fiecare şi-a urmat drumul, am avut opinii diferite, dar nu am fost duşmani. Niciodată!
900 de milioane de euro e averea lui Ion Ţiriac conform revistei Forbes, în 2013. Fostul jucător de tenis e numărul doi în România, după Ioan Nicolae, patronul Astrei
1968 e anul în care Ţiriac a reuşit cel mai bun rezultat la Roland Garros, ca jucător, ajungînd pînă în sferturile de finală
{{text}}