Sporturi   •   Tenis   •   AMBASADOR

Simona Halep va fi ambasador al turismului românesc!

foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 10 iunie 2014

Jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă la ultima ediţie a Roland Garros, va fi ambasador al turismului românesc, a anunţat premierul Victor Ponta, conform Mediafax

"Unde este cazul, mărim premiile, în alte părţi facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a cîştigat aproape un milion, e greu să spui că îi măreşti premiul, dar poţi să faci alte lucruri. Va fi ambasador al turismului românesc", a spus Ponta la România TV.

Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 WTA, dată publicităţii luni, doar americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva română. Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.

În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan şi Helmuth Duckadam au primit paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi "ambasadori ai turismului românesc".


Proiectul "România Promovată prin Valori" a fost demarat la iniţiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. El a fost lansat prin evenimentul "Ambasadori ai Turismului Românesc", organizat la 19 august 2013. Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care îşi propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.