Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS 2014

Cine este cel mai mare jucător din istorie în viziunea lui Ion Ţiriac? "Am crezut că e Rod Laver sau Pete Sampras. Dar nu"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 10 iunie 2014

Într-un interviu pentru cotidianul francez L'Equipe, Ion Ţiriac a fost întrebat pe cine vede drept cel mai mare jucător din istorie. Omul de afaceri român a vorbit şi despre jucătorii ultimului deceniu, Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovici.

"În Panteonul meu, Federer rămîne numărul unu. Mult timp am spus că este Rod Laver. Apoi, a venit Sampras şi mi-am spus: "Totuşi, şase ani numărul 1 la final de sezon. O să-i acord credit".



Nu a cîştigat niciodată la Paris. A vrut să joace mereu într-o manieră mult prea spaniolă. A fost o greşeală. Iar cînd a venit Federer mi-a luat votul. Dar trebuie să recunosc că Nadal e valoros. Mare, mare jucător!



Cred că Federer ne va lipsi cînd se va retrage. Nadal care cîştigă nouă turnee la Paris - jos pălăria! Dar el joacă foarte fizic. Amîndoi sînt puternici, dar Nadal loveşte ca la tobă, iar Federer cîntă la pian.



Apoi vine Djokovici care are puţin din ceilalţi doi. E un sportiv senzaţional şi are un foarte bun simţ al geometriei pe teren. Stăpîneşte terenul mai bine şi la capitolul mental e mai presus de alţii".



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.