Evoluţia încîntătoare a Simonei de la Roland Garros, unde a disputat finala turneului, pierdută în faţa Mariei Şarapova, scor 4-6, 7-6, 4-6, a determinat autorităţile locale din Constanţa să îi acorde titlul de cetăţean de onoare al oraşului. În luna martie, Radu Mazăre, primarul Constanţei, a ezitat să-i acorde acest titlu, spunînd că sportiva mai are lucruri de demonstrat.
Tot în luna martie, Simona Halep a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa, distincţia fiind ridicată de către tatăl acesteia, întrucît sportiva se afla în SUA unde participa la un turneu. Titlul de cetăţean de onoare al judeţului a fost acordat chiar în ziua în care jucătoarea de tenis ajunsese pe locul 5 în clasamentul WTA.
În decembrie 2013, Simonei Halep i-a fost conferit cu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Buşteni, ea primind ulterior de la autorităţile locale un teren de 500 de metri pătraţi în baza "Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Buşteni".
Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, dată publicităţii luni, doar americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva română. Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
Simona Halep va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Constanţa în următoarea şedinţă de Consiliul Local, care va avea loc în această lună.
{{text}}