După un sezon reuşit la Volyn Luţk, Flornetin Matei şi-ar dori să facă pasul într-un campionat mai puternic, mai ales că situaţia din Ucraina chiar dacă nu mai este la fel de tensionată ca în urmă cu două luni, lucrurile nu stau încă aşa cum trebuie.
Remarcat şi de Mircea Lucescu, mijlocaşul ar putea prinde în această vară un supertransfer. PAOK, Freiburg şi Parma sînt echipele cele mai interesate de fostul jucător al Stelei.
Astfel, după ce a făcut cuplu la mijlocul terenului cu Eric Bicfalvi, Matei ar putea fi coleg cu internaţionalul român, Costin Lazăr.
Ar prefera Bundesliga
Chiar dacă PAOK şi Parma sînt două echipe cu nume, Florentin Matei ar prefera Freiburg, fiind convins că acolo s-ar adapta mai uşor.
"E adevărat că PAOK joacă în Europa, iar Parma e un nume important cu trofee internaţionale în palmares, dar eu aş vrea în Germania.
Toate cele 3 echipe s-au interesat de mine, dar dacă se va concretiza ceva, aş alege Freiburg. Stilul din Bundesliga mi se potriveşte", a spus Matei pentru GSP.RO.
Cum jucătorul mai are 2 ani de contract, şefii celor de la Volyn nu ar vrea să se despartă de jucător pentru o sumă mai mică de 1 milion şi jumătate de euro.
Totuşi, în cazul în care situaţia financiară a clubului nu se pune la punct, jucătorii ar putea pleca liberi de contract.
{{text}}