Fotbal   •   Nationala   •   INEDIT

Dezvăluirile unui fotbalist celebru despre iubita lui Sârbu ex-ProTV: "Am luat-o de pe stradă şi-a urmat dezastrul"

+1 Foto
Janine Ștefan a devenit ulterior soția magnatului Adrian Sârbu Sursa foto: realitatea.net

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 iunie 2014

Reporterul special GSP Justin Gafiuc a vizionat partida Anglia - Italia alături de Florin Răducioiu şi a publicat în ediţia de azi a Gazetei un dialog spectaculos cu fostul mare internaţional.

Răducioiu n-a fentat subiectele delicate şi a acceptat să vorbească despre episoade de care nu-şi aduce aminte cu drag.



Unul dintre ele s-a desfăşurat pe parcursul sezonului 1991-1992, pe cînd fostul atacant era la Verona.



"Un sezon de coşmar! Mă îndrăgostisem pînă peste cap de Janine, un fotomodel celebru al acelor ani. Toată fiinţa mea era legată în acea perioadă de această fată, care avusese nişte contracte şi în Italia şi terminase o relaţie cu Florin Segărceanu. Adevărul e că am abordat-o pe Janine direct de pe stradă, în zona bulevardului Dacia. Aveam un VW Corrado sport, ne-a făcut cu mîna, am dus-o acasă ca un cavaler adevărat, am făcut apoi schimb de telefoane şi s-a legat o idilă.



Eram căzut la meciuri, la antrenamente, suporterii ne atacau cînd veneam din deplasări, m-au agresat şi pe mine o dată. Am retrogradat în acel sezon, fanii m-au considerat vinovat, pe bună dreptate, iar eu, peste ani, mi-am cerut scuze public pentru prestaţiile din anul dezastruos. Am greşit şi nu l-am ascultat atunci nici pe Giovanni Becali. Mi-a spus de zeci de ori să renunţ la Janine, dar n-am făcut-o decît foarte tîrziu. Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur!"



Răducioiu a jucat în 30 de meciuri în acel sezon şi a marcat doar două goluri.



Descoperă în ediţia tipărită, acum pe tarabe, sau accesînd ediţia digitală mai multe amintiri spectaculoase din experienţele lui Răducioiu ca fotbalist şi primele sale impresii despre CM!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.