Alin Toşca, fundaşul stînga de 22 de ani, spune că e mult mai plăcut să fii fotbalist la Steaua acum decît era în 2010, cînd a plecat el din Ghencea.
- Alin, cum e viaţa la Steaua?
- E mult mai frumoasă decît la Viitorul, asta e clar! E un alt mediu, unul propice performanţei. Sînt alte cerinţe şi toată lumea e mai responsabilă. Sînt alte antrenamente, se lucrează diferit, e mai greu aici, dar aşa este mai bine. Altfel nu poţi avea rezulate.
- Cum ai regăsit Steaua? Cum ţi se pare atmosfera acum faţă de cum era înainte să pleci la Viitorul?
- Cît timp am lipsit eu s-au cîştigat două titluri şi o Supercupă, s-a ajuns departe în Europa. Normal că acum e mult mai bine, e mai linişte.
- Ai vorbit cu Latovlevici? Crede în interesul lui Chelsea faţă de el?
- Eu m-aş bucura din tot sufletul dacă Latovlevici ar pleca la o echipă puternică de afară, la Chelsea sau la alta. E un jucător valoros şi a arătat că poate evolua la un nivel foarte înalt. Are calităţi multe şi o experienţă care îl ajută să facă faţă oriunde. Îi ţin pumnii să se transfere pentru binele lui, nu ca să ajung eu titular.
- Cum ţi se pare Costel Gâlcă?
- Un antrenor foarte bun, un om extraordinar şi un pedagog deosebit. Îmi plac antrenamentele lui, se lucrează mult cu mingea, bucuria fotbalistului.
- Cu ce echipă de la Mondial ţii?
- Mie îmi place foarte mult Germania pentru că e o formaţie organizată şi cu jucători muncitori. Am ţinut cu ea de la început, dinainte să o bată pe Portugalia cu 4-0. Îi văd pe nemţi cel puţin în finală.
4 ani au trecut de cînd Toşca a plecat de la Steaua. Între timp el a evoluat la Urziceni (2010-2011), Săgeata Năvodari (2011-2012) şi Viitorul (2012-2014)
"Am jucat multe meciuri în Liga 1 la Viitorul şi cred că am acumulat experienţă. M-am maturizat ca om. Cred că a fost bine că am plecat atunci, iar acum am şansa să arăt ce pot" (Alin Toşca, fundaş Steaua)
"Cu Dică am fost coleg de cameră la Viitorul, e puţin cam ciudat să-mi fie antrenor, îmi e ca un frate mai mare. Eu cred că mai putea juca. Şi acum se pregăteşte cot la cot cu noi" (Alin Toşca, fundaş Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Azi intră 1,75 milioane euro
LPF va vira începînd de azi cluburilor din Liga 1 jumătate din banii din drepturille TV pentru sezonul 2014-2015. Din postura de campioană, Steaua va încasa cei mai mulţi bani, în conturile clubului urmînd să intre azi 1,75 milioane de euro. LPF a încasat suma de 17 milioane de euro, reprezentînd prima rată din totalul de 34 milioane de euro pe care firma Intel Sky Broadcast s-a obligat să o plătească pentru sezonul 2014-2015, conform contractului de valorificare a drepturilor TV, semnat la 4 martie.
Reproşuri pentru Iancu
Transferul lui Gabi Iancu la Al Dhafra, în Emiratele Arabe Unite, a căzut, iar Reghecampf ştie ce îi lipseşte mijlocaşului de 20 de ani: "Iancu trebuie să se concentreze şi să muncească mai mult! Pentru a deveni titular la Steaua, trebuie să dovedească de ce e în stare. E un jucător foarte bun şi cred că va face performanţă indiferent de echipa unde va juca. Tot ce trebuie să facă este să fie liniştit şi concentrat. Sînt sigur că va fi titular în momentul cînd se va maturiza. Îl ajută şi psihicul, este un băiat inteligent, nu cred că se va pierde".
Liber la muncă
Gigi Becali are din nou dreptul de a primi vizite şi pachete în penitenciar, după ce Judecătoria Medgidia i-a admis ieri contestaţia la decizia Comisiei de disciplină a închisorii de la Poarta Albă prin care i se suspenda dreptul de a primi vizite şi pachete timp de o lună. Hotărîrea instanţei este definitivă, în plus Gigi va putea ieşi din nou la muncă la Academia lui Gheorghe Hagi. Becali a avut, la mijlocul lunii mai, o permisie de 24 de ore, el declarînd la revenirea la puşcărie că a fost acasă, şi-a liniştit familia că este sănătos, nu este "chelios sau bătrîn".
{{text}}