Am părăsit Manaus cu un gust amar. Pentru că mă gîndesc la ceea ce a repetat Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, în urmă cu cîteva zile. "Mondialul va trece, iar ceea ce avem ne va rămîne nouă".
Dar am străbătut capitala Amazonului în lung şi-n lat, am vorbit cu mulţi oameni, ştiu convingerea lor despre aceste cuvinte înşelătoare. Şi nici eu, care nu locuiesc aici, nu cred în Dilma. Am văzut cu ce rămîn locuitorii din Manaus după acest turneu. Cu NIMIC.
Au cele mai proaste străzi, pline de cratere (cu mici excepţii, ca zona Ponta Negra, de exemplu). Blocurile şi casele sînt, în marea lor majoritate, la fel de vechi şi de scorojite în centrul oraşului. Nu le ridică nimeni gunoiul din faţa caselor zile la rînd, mirosul fiind deloc plăcut în combinaţie cu căldura toridă.
Nu au metroul promis. Nu au nici măcar monoraiul promis şi el. Au un aeroport nou, dar mic şi urît, neterminat. Şi un stadion prea mare pentru ce au ei nevoie. Şi tot nefinisat.Vor rămîne cu inima lor uriaşă, dar, pe mulţi dintre ei, nu-i va ajuta să trăiască mai bine într-un loc mai frumos.
{{text}}