Fostul selecţioner Ladislau Boloni e impresionat de prestaţia Olandei la Mondial şi face o analiză dură în privinţa jocului practicat de echipa naţională a României.
"Nu ne-am calificat pentru că nu am meritat. Asta e situaţia. Ce am fi făcut dacă am fi fost acolo? Nu are rost să mai discutăm. Dar aţi văzut că Olanda a fost capabilă să marcheze 5 goluri şi împotriva Spaniei, trebuie să recunoaştem că olandezii sînt extraordinari", a spus Boloni la Dolce Sport.
Actualul antrenor de la Al Khor, în Qatar, critică stilul practicat de echipele româneşti, şi spune că nici Generaţia de Aur nu juca un fotbal ofensiv:
"Asta a fost boala noastră de foarte mult timp, acest fotbal cu posesia mingii, încetinirea jocului şi încercarea de a surprinde prin două-trei accelerări. Singura echipă care a făcut diferenţa a fost Steaua, care a avut tot timpul un fotbal curajos.
Celelalte echipe, inclusiv naţionala, inclusiv generaţia aia bună pe care am avut-o, au jucat cu frîna de mînă trasă. Nu prea e stilul nostru să ridicăm capul şi să ieşim la atac. Nu avem nici jucători, nici stilul, nici cultura pentru treaba aceasta".
"Pe cine interesează spectacolul? Ar trebui să vă duceţi la teatru!", a fost comentariul lui Piţurcă, întrebat despre stilul plictisitor al Greciei. Amănunte AICI
{{text}}