În noul sistem, 4-3-3, Steaua joacă mult pe benzi şi centrează des. Totuşi, simte lipsa unui vîrf de careu. În plus, Chipciu nu se simte bine pe postul de inter
În doar o săptămînă, Costel Gâlcă a schimbat deja stilul de joc al roş-albaştrilor. Amprenta noului tehinician a început să se vadă. Aseară, la primul său meci pe banca tehnică a campionilor, Gâlcă a folosit noul modul de joc: 4-3-3. Deşi a fost nevoit să improvizeze pe unele posturi, e clar că trupa din Ghencea aşa va evolua de acum încolo, chiar dacă partida de aseară a fost pierdută.
Click aici pentru VIDEO!
Steaua lui Gâlcă încearcă să grăbească ritmul, renunţînd la jocul de posesie de pe vremea lui Reghecampf. Acum, acţiunile se desfăşoară mult mai rapid. Cele mai multe ajung pe benzi, de unde se centrează în careu sau se scoate la şut pe 16 metri. Aşa a venit şi reuşita lui Pîrvulescu din minutul 16. Grădinaru, folosit extremă dreapta, a trimis pe jos în careu, Iancu a sărit peste minge, iar Pîrvulescu, cealaltă extremă, a marcat: 1-0!
Gabi Iancu a fost ţinta principală a colegilor săi. Din postura de atacant central, el a beneficiat de multe mingi, însă deşi are un fizic bun, se vede că nu e obişnuit cu acel post.
Federico, unde eşti?
În acest sistem de joc, cel mai bine s-ar fi potrivit Piovaccari. Italianul ar fi putut fi acel vîrf de careu de care Steaua are acum nevoie. Federico ştia mereu unde să stea, era puternic, proteja bine şi simţea poarta.
În partea a doua, Gâlcă l-a trimis acolo pe Keşeru. Chiar dacă a trimis pe teren artileria grea: Chipciu, Tănase şi Popa, tactica n-a mai funcţionat ca în prima parte. Keşeru s-a zbătut mult, însă nu i-au ieşit multe, mai ales că nici n-a fost pus în valoare de colegi.
Neagu, surpriza plăcută
Din punct de vedere defensiv, Gâlcă le cere elevilor săi să-şi sufoce adversarul. Pressingul vine imediat după ce posesia se pierde, iar adversarul e atacat de îndată ce îşi preia mingea. Cînd nu e mulţumit, gesticulează nervos, deşi deocamdată trece cu vederea micile scăpări.
Un lucru îmbucurător pentru el este faptul că Ionuţ Neagu s-a descurcat foarte bine pe postul de mijlocaş în faţa apărării. Fostul gălăţean a recuperat multe mingi şi nu a greşit mai deloc. La pauză l-a înlocuit Răduţ, însă acesta a arătat că nu poate fi o soluţie pentru acest post, avînd o parte de vină la reuşita elveţienilor din minutul 61, cînd nu l-a blocat pe Eldin înainte ca acesta să şuteze de la 25 de metri.
După 20 de minute, vietnamezul Pham a trecut acolo, iar Răduţ a urcat inter, în locul lui Chipciu, o mare dezamăgire aseară. Numărul 7 al Stelei nu s-a regăsit deloc în linia mediană. Concluzia după primul amical e că Gâlcă încearcă să schimbe sistemul într-unul mai spectaculos, mai ofensiv. Ghinionul lui e că, deocamdată, îi lipsesc jucătorii care să se potrivească acestui modul de joc.
Steaua - FC Chiasso 1-2 (1-0)
Au marcat: Pîrvulescu (16) / Eldin (61), Magnetti (66)
Steaua: Fl. Niţă (V. Cojocaru, 66) - Rîpă, Szukala (G. Matei, 46), Toşca (Pîrvulescu, 72), Latovlevici (Varela, 46) - Vîlceanu (Chipciu, 46; Pham, 72), I. Neagu (Răduţ, 46), N. Stanciu (Cr. Tănase, 46) - Grădinaru (Ad. Popa, 46), G. Iancu (Keşeru, 46), Pîrvulescu (Tîrnovan, 46). Antrenor: Costel Gâlcă
500 de suporteri stelişti s-au aflat aseară în tribună. Biletul de intrare la meci a costat 10 euro
"Am văzut multă calitate tehnică la Steaua. Românii sînt abia la începutul pregătirilor, ştiu că faţa acestei echipe e cu totul alta"
Gianluca Zambrotta, antrenor Chiasso
Duel "catalan"
Adversarul lui Gâlcă aseară a fost Gianluca Zambrotta. Fostul internaţional italian, care a evoluat în cariera sa la formaţii precum Juventus, AC Milan şi FC Barcelona, se află de la începutul lui 2014 pe banca celor de la Chiasso. Zambrotta, ajuns la 37 de ani, se află, ca şi Gâlcă, la prima experienţă ca antrenor. Amîndoi şi-au petrecut o perioadă din carieră la Barcelona. Românul a jucat la Espanyol, iar italianul pe Nou Camp.
Cinci menajaţi
Aseară, Gâlcă nu a mizat pe o parte dintre jucătorii săi. Lucian Sînmărtean, Andrei Prepeliţă, Lucian Filip, Alexandru Aldea şi portarul Giedrius Arlauskis n-au evoluat deloc. Primii patru au acuzat probleme medicale uşoare, iar tehnicianul de 42 de ani a decis să-i menajeze. Portarul lituanian nu a evoluat nici el, antrenorul considerînd că acesta mai are nevoie de timp pentru a se acomoda cu noii săi colegi.
{{text}}