Auto

"No Comment!" despre Schumi » Nici acum nu se cunoaşte starea exactă a sănătăţii sale

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Spitalul din Lausanne, unde este internat acum Michael Schumacher, a dezminţit informaţiile furnizate de directorul de comunicare al instituţiei

La sfîrşitul săptămînii trecute, publicaţia The Telegraph l-a citat pe Darcy Christen, directorul de comunicare al Spitalului Universitar din Lausanne, unde este internat acum Michael Schumacher, potrivit căruia fostul pilot ar fi incapabil să vorbească şi ar avea nevoie de multă odihnă. "Starea sănătăţii sale a progresat semnificativ în cursul ultimelor săptămîni. Este conştient cu intermitenţe. Dar mai ales acum prezintă mai multe momente de conştienţă, şi de manieră mai regulată decît a fost cazul în aprilie".

O zi mai tîrziu, centrul spitalicesc elveţian a transmis o scrisoare cotidianului britanic prin care a deplîns deformarea afirmaţiilor purtătorului său de cuvînt. Christen a dezminţit şi el că ar fi evocat starea de sănătate a fostului campion de Formula 1.

În concluzie, nici acum nu se cunoaşte starea exactă a sănătăţii lui Schumi, chiar dacă recent Sabine Kehm, purtătoarea sa de cuvînt, a anunţat că acesta nu se mai află în comă, fără a furniza alte detalii.

Şeful secţiei neurologie a spitalului din Lausanne, Richard Frackowiak, a declarat în cadrul unui interviu că securitatea a fost întărită în jurul pacientului. Întrebat care este totuşi starea sănătăţii lui Schumacher, acesta s-a mulţumit să răspundă doar printr-un "No comment". Un alt specialist elveţian, Erich Riederer, şi-a exprimat însă opinia: "Schumacher va rămîne invalid pentru tot restul vieţii", a declarat neurologul. "După şase luni în comă, muşchii săi s-au atrofiat şi acum este scheletic. Ar fi mai bine ca oamenii să şi-l amintească pe Schumi din pozele mai vechi", a spus medicul.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.