Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Tot la 199 » Victor Hănescu a pierdut ieri în faţa lui Tomas Berdych în primul tur de la Wimbledon

Articol de Luminiţa Paul   —  luni, 23 iunie 2014

Jucătorul român ar fi putut înregistra victoria cu numărul 200 a carierei, dar a fost oprit de favoritul 6, Tomas Berdych, 6-7 (5), 6-1, 6-4, 6-3

Încă din prima zi a turneului, una aglomerată, asaltată de public, Victor Hănescu a fost prezent pe teren la Wimbledon. La prima oră, pe Terenul 2, faţă în faţă cu cehul Tomas Berdych. Şi anul trecut i se întîmpla ceva asemănător, chiar mai sclipitor: îl întîlnea pe Roger Federer pe Arena Centrală, elveţianul fiind, la momentul respectiv deţinătorul titlului. Românul a început foarte bine disputa cu Berdych, pe care îl mai înfruntase la Londra şi în 2008, în turul secund. A fost atunci aproape să-l conducă pe ceh cu 2-0 la seturi şi, în parte, schema s-a repetat şi ieri. L-a mai întîlnit şi recent, în semifinalele de la Oeiras, dar pe zgură.



La fel ca în urmă cu 6 ani, Hane a cîştigat primul set la tie-break, după ce a servit bine, cu un procentaj ridicat la primul, şi a venit des la fileu, făcînd serviciu-voleu în numeroase rînduri. Acolo, după primul set, similitudinile au căpătat o nuanţă diferită. Ca în 2008, Berdych a revenit şi a capturat următoarele trei seturi, dar cu alte scoruri: 6-1, 6-4, 6-3. De trei ori în cariera sa a ajuns Victor pînă în turul al 3-lea la Wimbledon, rezultatul său de vîrf, 2003, la debut, 2009 şi 2010.



Ajuns la 199 de victorii în circuit, românul rămîne în căutarea izbînzii cu numărul 200. N-a fost pe iarba londoneză, rămîne pe turneul următor. Tot ieri, Monica Niculescu a cedat şi ea în turul inaugural, 5-7, 3-6 în faţa belgiencei Alison Van Uytvanck.





22 de aşi a servit ieri Tomas Berdych, în timp ce Victor Hănescu a reuşit 10



Nume de prinţese

Eugenie Bouchard, numărul 13 mondial, a dezvăluit în Daily Mail că ea şi sora ei geamănă, Beatrice, şi-au primit prenumele după cele ale prinţeselor de York, fiicele Ducelui şi Ducesei de York, Andrew şi Sarah. Ceilalţi copii ai familiei Bouchard au, de asemenea, prenume regale, William şi Charlotte, pentru mezina inspiraţia venind din dinastia ce domneşte în Principatul Monaco. "Pare că părinţii mei sînt obsedaţi de regalitate, mă simt acasă aici, în Anglia, aproape de tiza mea", a spus canadianca. "Cînd eram mică, mama mi-a dat o revistă în care apăreau cele două prinţese. O am şi acum pe noptieră", a încheiat ea.



Victorie senină

Deţinătorul titlului de la Wimbledon, Andy Murray, a trecut ieri de primul tur, după 6-1, 6-4, 7-5 cu belgianul David Goffin în ceva mai mult de 2 ore. "Cred că a fost un meci cu un standard ridicat de joc", a spus favoritul numărul 3. "Poate el a fost un pic emotiv la început, dar nivelul a fost sus în celelalte acte. M-am bucurat că am reuşit să închid în trei seturi fiindcă adversarul meu a jucat bine. Şi eu la fel. Uneori se întîmplă să cîştigi în trei seturi şi să nu joci bine, dar n-a fost cazul aici", a explicat Andy.



Simona, nu înainte de ora 19:00

A treia jucătoare a lumii, Simona Halep, îşi face azi debutul la ediţia actuală a Wimbledon-ului. Ea o va întîlni pe brazilianca Teliana Pereira, 91 WTA, însă nu e stabilit încă terenul pe care se va disputa meciul. Se ştie însă că nu va fi mai devreme de ora 17:00 locală (ora 19:00 în România). Tot azi vor juca şi celelalte românce de pe tablou:



Teren 16, meciul al 2-lea Sorana Cîrstea (Rom, 29)-Victoria Duval (SUA)

Teren 5, meciul 1 Irina Begu (Rom)-Virginie Razzano (Fra)

Teren 11, meciul al 4-lea Alexandra Cadanţu (Rom)-Camila Giorgi (Ita)



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.