Asta înseamnă că italianul în vîrstă de 32 de ani rămîne în continuare fără vreo partidă cîştigată într-un turneu de Mare Şlem în 11 ani de încercări.
Roger a fost întrebat dacă prezenţa în tribună a lui Stefan Edberg e un impuls de a juca mai mult serviciu-voleu.
"Poate doar întăreşte ideea că e posibil. În 2001, cînd am ajuns în «sferturi», am făcut serviciu-voleu în 80 la sută din situaţii. Era normal. Am folosit destul de mult şi în 2003, la primul meu titlu de aici.
Apoi, an după an, a fost tot mai puţin pentru că jocul, în general, s-a schimbat. Acum poate fi acea piesă în plus din puzzle care îmi oferă opţiuni. E de ajutor", a spus Federer.
Victoria 700 pentru Nadal şi o întîlnire cu Rosol
Rafael Nadal a revenit victorios pe iarba londoneză, dar a trebuit să depăşească un obstacol dur în turul întîi, pe slovacul Martin Klizan.
Ibericul, care vine la Wimbledon după ce a cucerit al 9-lea titlu la Roland Garros şi după ce a pierdut repede la Halle, a cedat primul set, 4-6, dar le-a cîştigat pe următoarele trei cu acelaşi scor, 6-3.
A fost a 700-a izbîndă din cariera sa, una care-i aduce o întîlnire în runda secundă cu Lukas Rosol, cel care îl elimina în 2012 în aceeaşi fază.
"Ştiu că e imposibil să joc la cel mai bun nivel din primul meci, iar turul următor va fi foarte greu. El e un jucător periculos, loveşte foarte puternic din spate", a spus Rafa. "În ultimii trei ani n-am jucat mult pe iarbă, asta îmi afectează încrederea".
Septuplul campion de la Wimbledon Roger Federer a rezolvat ieri în doar o oră şi 33 de minute meciul din primul tur cu Paolo Lorenzi: 6-1, 6-1, 6-3.
{{text}}