Învinsă de Alizé Cornet, americanca Serena Williams, număr 1 WTA, spune că toată lumea "face meciul vieţii contra mea, joacă la fel ca în circuitul ATP"
Numărul unu mondial, Serena Williams (foto), a părăsit Wimbledon-ul în turul al 3-lea, învinsă sîmbătă de Alizé Cornet, 1-6, 6-3, 6-4. Ceva ce nu i se mai întîmplase din 2005.
Într-un meci întrerupt de ploaie după numai două game-uri şi reluat 5 ore mai tîrziu, americanca a gestionat perfect primul set, apoi a lăsat doar puţin garda jos şi s-a văzut pusă în dificultate de franţuzoaică.
A 24-a jucătoare a lumii a ştiut să neutralizeze forţa loviturilor adversarei, s-a apărat inteligent şi a contraatacat eficient, deseori prin curse inspirate la fileu.
"Toată lumea face meciul vieţii contra mea", s-a plîns Serena la conferinţa de presă. "Eu trebuie să fiu mereu, ori de cîte ori intru pe teren, de o sută de ori mai bună. Dacă nu, sînt în pericol.
Fetele astea, cînd joacă împotriva mea, o fac ca şi cum ar fi în circuitul ATP. Nu e uşor să fii în pielea mea", a insistat Williams.
Anul acesta, ea a ieşit repede din toate cele trei turnee de Mare Şlem: în "optimi" la Australian Open, în turul al 2-lea la Roland Garros şi în turul al 3-lea la Wimbledon.
"Eram aşa de slabă pe iarbă, era un chin pentru mine să vin aici", a mărturisit Cornet, 24 de ani. "De anul trecut însă, e exact pe dos. Acum îmi place să joc pe iarbă". În "optimi", ea o va întîlni pe Eugenie Bouchard, favorita 13.
{{text}}