Liga 1

Alexandru Micu, preşedintele Comisiei de Apel de la Licenţiere, a aflat de la Gazetă că va fi înlocuit: "Şi TAS poate să greşească!"

Articol de Marius Mărgărit  —  marți, 01 iulie 2014

Avocatul Alexandru Micu, preşedintele Comisiei de Apel de la Licenţiere, spune că "decizia noastră este corectă. Mă deranjează că domnul Burleanu a anunţat că vrea să ne schimbe, dar nu pot face nimic!"


Colaborează de 10 ani cu FRF, fie în Comisia de Disciplină, în primii 5, fie la Licenţiere. Ieri, Alexandru Micu se afla la un client cînd preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că va înlocui toţi membrii Comisiei de de Apel de la Licenţiere după decizia TAS în cazul Rapid!

- Domnule Micu, cum comentaţi hotărîrea lui Răzvan Burleanu?
- Nu ştiam că vrea să ne schimbe. Noi, membrii Comisiei de Apel de la Licenţiere, nu am greşit cu nimic! Dacă vrea să ne schimbe, asta e, să lucreze cu alţii mai buni şi gata!

- Atunci cum de cei de la TAS au dat o rezoluţie opusă?
- Nu ştiu. TAS o să dea o motivare şi o să putem să comparăm deciziile.

- Nu vă deranjează că veţi fi schimbaţi?
- Normal că mă deranjează. Am pus suflet, competenţă, dar e decizia dînsului. Asta nu se înţelege, că în Justiţie există diverse paliere de judecată. Se pune în aplicare decizia celei mai înalte instanţe, însă asta nu înseamnă că cei de mai jos sînt proşti sau incompetenţi.

- Comisia de Fond de la Licenţiere sau domnul Viorel Duru nu sînt la fel de vinovaţi?
- Nu pot să stabilesc eu cine e vinovat sau nu. Avem un contract de confidenţialitate cu FRF. Ce cred eu e irelevant. Dacă se consideră că cei de la Fond merită să rămînă, foarte bine!

- Federaţia nu s-a apărat la TAS, nu era normal să piardă?
- Nu comentez. Poate că ar trebui, dar mă abţin.

- Veţi cere daune?
- Nu discut despre asta, avem un contract de confidenţialitate. Dacă nu mai sîntem doriţi, asta e!

- Profesional, nu e deranjant că TAS tot întoarce pe dos deciziile de la Licenţiere?
- Cum vă spuneam, atît timp cît există instanţe mai înalte decît a noastră, se poate întîmpla orice. Nu putem face nimic, aşa e legea.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.