Liga 1

FOTO Hannibal Filip » Steliano a băgat spaima în dinamovişti după ce s-a antrenat cu o mască specială

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul stînga al roş-albilor s-a simţit la antrenamentul de ieri ca şi cum ar fi alergat intens la 1.000 de metri altitudine


Fanii dinamovişti ar trebui să stea liniştiţi. Lui Steliano Filip, "cîine" tînăr şi promiţător, văzut drept una dintre surprizele Ligii 1 de către Stoican, nu i s-a pus botniţă. Fotbalistul de 20 de ani a purtat ieri o mască specială ce i-a creat o figură asemănătoare cu cea a personajului Hannibal Lector, interpretat de Anthony Hopkins. "Dacă reuşeşti să scoţi dinţii prin ea, poate cred englezii că eşti Luis Suarez", s-au amuzat colegii, trimitere la "vampirul" uruguayan.

Filip a purtat masca pentru a recrea cîteva antrenamente pierdute la Săcele. "Cu acest dispozitiv, jucătorul a făcut efort intens, ca şi cum ar fi alergat la 1.000 de metri altitudine. A oferit răspunsuri pozitive după şedinţă", au comentat oficialii roş-albilor.

Făcînd semnul victoriei, internaţionalul a încercat să schiţeze un zîmbet după antrenamentul extenuant: "Respiri destul de greu prin mască. Plus că-ţi creează un disconfort, una e să respiri tu, normal, alta e s-o faci cum am făcut-o eu. Dar, dacă o dau jos, muşc din adversari!", a replicat Steliano pentru Gazeta Sporturilor.


"Îmi place mai mult acum să joc fundaş stînga. Pe acest post am şi ajuns la echipa naţională, e normal să doresc să continuu la fel, dar Mister Stoican are ultimul cuvînt"
Steliano Filip, fundaş Dinamo

"Mi-aş dori ca «Stelu» să se joace cu mingea aşa cum se joacă folosind vorbele. E un băiat de caracter, cred că va avea o ascensiune fulminantă în viitorul sezon"
Flavius Stoican, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.