Maradona e revoltat după faultul comis de mijlocaşul lui PSG, care a scăpat doar cu cartonaş galben: ”Imposibil să nu fi văzut intrarea criminală!”
Nigeria a cedat greu în faţa Franţei (0-2), însă poate că altfel s-ar fi scris soarta "optimii" de la Brasilia dacă americanul Geiger l-ar fi eliminat pe Matuidi în minutul 55, la 0-0. "Vulturii" l-au pierdut atunci pe Onazi, iar "cocoşii" au rămas cu efectiv complet în teren. Pentru că mijlocaşul lui Lazio a ajuns direct în ghips, cu o dublă fractură, de tibie şi peroneu, la glezna stîngă, consecinţa faultului comis de Matuidi!
Cel puţin două luni va sta pe bară colegul lui Ştefan Radu de la Lazio ce a părăsit stadionul în lacrimi. "Imposibil ca arbitrul să nu fi văzut intrarea criminală! A fost mai urîtă ca muşcătura lui Suarez", a sărit ca ars Maradona. Şi Amunike, selecţionerul Nigeriei U17, îl susţine: "După ce a ieşit Onazi, francezii au profitat de acea gaură la mijloc".
"Aş vrea să ştiu: de ce arbitrul nu l-a eliminat pe Matuidi?! Este ruşinos, mai ales că fuseseră deja două intrări periculoase. Tendinţa a fost să-i avantajeze pe francezi"
Stephen Keshi, selecţioner Nigeria
Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii
{{text}}