CM 2014

Thibaut Courtois ştie cum să închidă poarta în faţa lui Lionel Messi: ”Nu-mi dă gol!”

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Goalkeeperul belgian nu a pierdut niciodată contra lui Leo în cele şase dueluri Atletico-Barca din sezonul trecut: ”Sînt conştient însă că Leo poate decide o partidă într-o singură secundă”


"Dracii roşii" nu se teme de Argentina lui Messi. După bombardamentul din "optimi" cu Statele Unite, Belgia vrea să intre în careul mondial de aşi şi se bazează pe talismanul dintre buturi. Courtois ştie cel mai bine reţeta anihilării căpitanului "pumelor". În ultimul sezon, goalkeeperul lui Atletico a fost neînfrînt în jocurile cu Barca, reuşind un succes şi cinci remize, iar "Puricele" nu i-a dat nici un gol!

"Am reţeta contra lui Messi. Anul ăsta n-am pierdut niciodată, dar sînt conştient că Leo poate decide o partidă într-o singură secundă", a dezvăluit Courtois în Marca. "Argentina are un atac excelent ce nu stă numai în el. Higuain, Di Maria, Lavezzi şi Aguero sînt la fel de periculoşi. Va fi un supermeci şi trebuie să mergem pe linia ascendentă dovedită în întîlnirea cu SUA. Este nevoie să fim însă mult mai bine organizaţi în atac şi atenţi în apărare ca să sperăm la semifinale", avertizează Thibaut.

21 de meciuri fără înfrîngere are Belgia cu Courtois în poartă, de la debutul acestuia în "naţională" din noiembrie 2011, 0-0 cu Franţa

Aguero este refăcut
Veşti bune pentru Sabella. Partenerul preferat de atac al lui Messi s-a recuperat mai repede decît credeau medicii. Accidentat în ultimul meci din grupe, la 3-2 cu Nigeria, Aguero a scăpat de problemele musculare la coapsă. Golgeterul lui Man. City s-a alăturat miercuri restului echipei şi s-a antrenat normal, participînd şi la miuţă. Rămîne de văzut dacă selecţionerul "pumelor" îl va titulariza pe Kun ori va miza pe el în repriza secundă contra Belgiei.

Doliu pentru ziaristă
"Naţionala" Argentinei a fost bulversată de tragedia ziaristei de 26 de ani, întîmplată după victoria cu Elveţia. Maria Soledad Fernandez a murit într-un groaznic accident rutier la 150 km distanţă de Belo Horizonte. Întorcîndu-se în cantonamentul "pumelor", maşina în care se afla alături de alţi doi colegi a fost tamponată de o furgonetă ce gonea cu 180 km/h şi a ricoşat apoi într-un cap de pod. Maria Soledad şi-a pierdut viaţa pe loc, ceilalţi doi scăpînd numai cu răni, iar şoferul vinovat a fost arestat. În semn de doliu, federaţia argentiniană a decis să anuleze conferinţa de presă programată ieri.

Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.