Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Angelo Massone e sigur că va prelua Rapidul: "Deja caut antrenor"

Articol de Cristian Lapa   —  sâmbătă, 05 iulie 2014

Angelo Massone spune că totul e rezolvat şi că luni sau, cel tîrziu, marţi se vor semna actele şi va prelua clubul din Grant

Rapid se pregăteşte să intre într-o nouă eră. Angelo Massone a fost ieri la Mogoşoaia, unde giuleştenii se antrenează, şi a făcut cunoştinţă cu lotul de jucători. Italianul a avut o nouă discuţie şi cu administratorul judiciar Cristina Andronache, dar şi cu preşedintele Nicolae Manea.



Cei trei, alături şi de Renzo Rossi, care urmează să facă parte din noua conducere a clubului, au luat masa, iar la final Massone a anunţat în ce stadiu sînt negocierile pentru preluarea acţiunilor.



"Totul este OK. Luni sau marţi vom semna actele. De acum nu mai depinde de mine, stăm după birocraţie. Mă bucur că toată lumea s-a unit pentru a găsi o soluţie să scoatem această echipă din criză.



Deocamdată nu pot să vorbesc despre antrenor, dar e adevărat că mă gîndesc şi la acest lucru. Imediat cum actele se vor parafa voi lămuri şi această problemă", a spus avocatul din Roma în vîrstă de 43 de ani. Acesta a plecat aseară în Italia, însă va reveni duminică la Bucureşti.



3,5 milioane de euro însumează datoriile Rapidului în acest moment, conform lui Massone



"Împreună cu mine sînt alţi oameni de afaceri care mă susţin, grupuri interesate să investească direct, altele care vor să fie sponsori"

Angelo Massone



"Trebuie să ne mişcăm repede-repede, pentru că timpul pînă la startul sezonului este foarte scurt. Sînt discuţii cu antrenori atît din România, cît şi din străinătate"

Renzo Rossi



"Vom juca meciurile importante pe Arena Naţională. Chiar dacă e mai scump, sper să ne scoatem din încasări. Celelalte partide le vom găzdui în Giuleşti, am obţinut acordul de la Ligă"

Nicolae Manea, preşedinte Rapid





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.