Jucătorul de creaţie al Stelei, Lucian Sînmărtean, este ferm convins că Steaua va cîştiga al treilea titlu consecutiv. Fotbalistul de 34 de ani se simte bine pe noua poziţie, în spatele liniei de 3 mijlocaşi, considerînd că are mai multă libertate de mişcare.
Sosit de jumătate de an la Steaua, Lucian Sînmărtean a ajuns veteranul echipei, însă fotbalistul de creaţie al campionilor se simte excelent şi rămîne unul dintre pilonii formaţiei.
La 34 de ani, mijlocaşul care joacă acum între linia defensivă şi cea de 3 mijlocaşi ofensivi ai lui Gâlcă a mărturisit că agreează situaţia din teren: "În 4-2-3-1, lumea era sceptică să mă vadă aşa, mai retras, dar mie îmi place foarte mult. Mă simt foarte bine pe acest post, mă prinde".
"80 la sută pregătiţi"
Sezonul stă să înceapă, cu Supercupa de vineri, contra Astrei, iar Sînmărtean nu este de acord cu varianta că Petrolul sau o altă grupare în afara Stelei e favorită la titlu: "Lumea s-o fi săturat ca Liga 1 să fie condusă de noi, dar sîntem obligaţi să cîştigăm şi să cîştigăm. Mergem pe clasic, pe "bătrîneşte şi de calitate". Am avut o perioadă grea de pregătire, însă 70-80 la sută sîntem gata de meciuri. E Supercupa, unde vrem să ne revanşăm, pentru că am pierdut eventul, apoi vin partide capitale. Arătăm din ce în ce mai bine, creştem, cu fiecare joc, fizic şi calitativ".
"Am plăcere de fotbal"
Sînmărtean nu se gîndeşte deloc la a-şi atîrna ghetele în cui: "Dacă nu voi suferi accidentări grave, sper să mai joc mult timp. Eu am plăcere faţă de fotbal, am stat destul timp departe de el, de aceea tratez cu maximă seriozitate cariera".
Mijlocaşul apreciază viaţa de la Steaua: "Am fost adoptat destul de uşor, credeam că voi avea probleme de adaptare, dar am descoperit nu doar fotbalişti de calitate, ci şi nişte prieteni care m-au ajutat să mă adaptez. Şi fanii, şi cei din club m-au sprijinit. Perioada FC Vaslui a venit într-un moment delicat, după necazuri în Olanda. Moldovenii mi-au întins o mînă, nu regret. Toate au venit la timpul lor".
Lucian merge pe nemţi
Sînmărtean şi-a creionat pronosticurile pentru fazele finale ale Mondialului din Brazilia: "Pînă acum, au fost rezultate logice, normale. Germania va face diferenţa, aşa-mi doresc. Are lotul cel mai bun, cel mai echilibrat, sper să cîştige. Mi-au plăcut pînă acum James Rodriguez, Messi şi toată echipa nemţilor. Pierderea lui Neymar va fi importantă pentru Brazilia".
"Cristi Tănase face diferenţa şi pe teren, şi în vestiar, e un om de calitate. Steaua are nevoie imensă de el" (Lucian Sînmărtean, mijlocaş Steaua)
"Terenul artificial din Norvegia e puţin necunoscut, poate crea probleme, dar nivelul şi calitatea echipei noastre ne spun că trebuie să ne calificăm" (Lucian Sînmărtean, mijlocaş Steaua)
"Nu discut despre transferuri. Au plecat jucători care au făcut performanţă, ceilalţi, rămaşi, trebuie să îndeplinească obiectivele, indiferent de situaţii" (Lucian Sînmărtean, mijlocaş Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Ne e frică pentru Gardoş"
Florin Gardoş le oferă îngrijorare colegilor. Stoperul are probleme la piciorul stîng, încă nu se ştie dacă e ruptură sau întindere, azi urmînd să facă un control la Bucureşti, iar Sînmărtean spunea ieri că el şi coechipierii săi au emoţii că-l pot pierde pe internaţional nu doar pentru Supercupa cu Astra, ci şi pentru "dubla" cu norvegienii: "Şi nouă ne e frică. Sperăm să treacă repede peste acest moment, Steaua are mare nevoie de Gardoş".
"Ne-am sufocat"
Lucian a vorbit ieri dimineaţă şi despre noile metode de antrenament: "Pe prima parte, ne-a sufocat! Eram obişnuiţi cu altceva, aici s-a început direct cu mingea şi cu antrenamentele specifice. Doar meciurile oficiale vor arăta la ce nivel sîntem. Dacă trebuie să luptăm pe 4 fronturi, atunci aşa vom lupta. Lotul este numeros, fiecare trebuie să contribuie la noi trofee".
{{text}}