Fosta extremă a Oţelului a semnat cu Petrolul pe 3 sezoane. Mijlocaşul de bandă Victor Astafei, 27 de ani, s-a înţeles cu şefii clubului prahovean, pentru care va evolua pînă în vara lui 2017. Astafei a intrat de ieri în programul normal de pregătire, sub comanda lui Răzvan Lucescu.
Victoraş a venit la Ploieşti din postura de jucător liber de contract, după ce în ultimul sezon şi jumătate a jucat la Oţelul Galaţi. El a precizat că un rol important în decizia sa de a semna cu "lupii galbeni" l-a jucat chiar antrenorul ploieştenilor: "Mi-am dorit să vin la Petrolul datorită lui Răzvan şi a grupului pe care îl conduce, dar şi a obiectivelor ambiţioase pe care clubul şi le-a propus şi în acest sezon", a declarat Astafei pentru fcpetrolul.ro.
5 goluri în 27 de meciuri de Liga 1 a marcat Astafei pentru Oţelul în sezonul trecut
"Sînt nerăbdător să simt căldura publicului ploieştean, unul absolut incredibil" (Victor Astafei, atacant Petrolul)
{{text}}