CM 2014

Luiz Felipe Scolari îşi pune cenuşă în cap: "Eu sînt singurul vinovat! Nici nu am putut reacţiona"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 09 iulie 2014

Luiz Felipe Scolari ia asupra sa toată vina după înfrîngerea echipei sale în faţa Germaniei, scor 1-7. Selecţionerul Braziliei cere scuze în faţa întregii ţări şi le promite fanilor că va cîştiga lupta pentru locul 3. 

"Cine e responsabil pentru acest rezultat? Eu sînt, eu sînt. Vina pentru acest rezultat catastrofal poate fi împărţită la toţi, dar eu sînt persoana care a ales echipa, tacticile mele au fost proaste.

Toate alegerile au fost făcute de mine. Am încercat să facem tot ce putem, am dat tot ce puteam, dar a venit peste noi o echipă uriaşă a Germaniei şi nu am putut reacţiona.

Nici nemţii cred că nu pot să vă spună ce s-a întîmplat. E clar că au cîştigat datorită abilităţilor pe care le au. Rog tot poporul brazilian să ne ierte pentru acest coşmar. Îmi pare rău că nu am putut ajunge în finală.

Vom încerca să cîştigăm locul 3, mai avem un meci şi trebuie să ne luăm revanşa", a spus Scolari la finalul jocului.
Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.