International   •   CM 2014   •   ARGENTINA

VIDEO Cine face legea: Alejandro Sabella sau Lionel Messi? "Bagă-l pe Aguero! Higuain e «mort»!"

foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 11 iulie 2014

Lionel Messi e din nou în centrul atenţiei. Fotbalistul de 27 de ani e arătat cu degetul de presa din Spania că face legea în naţionala Argentinei şi-i impune selecţionerului Alejandro Sabella schimbările.

Realizatorii El Chiringuito, o emisiune foarte populară în Spania, susţin că la meciul cu Olanda, din semifinalele CM 2014, Messi i-a cerut antrenorului Alejandro Sabella să-l înlocuiască pe Gonzalo Higuain cu Sergio Aguero. (Vezi VIDEO!)



Imediat după ce Higuain ratează o ocazie, Sabella vorbeşte cu unul dintre colaboratorii săi:

-  Ce ţi-a zis Messi?

Sabella: Să-l bag pe Kun, pentru că Pipa e «mort»!



În minutul 82, Sabella a făcut modificarea: l-a scos pe Higuain şi l-a trimis pe teren pe Aguero. După 90 de minute scorul a fost egal, 0-0. La fel şi după prelungiri. Finalista a fost decisă la penalty-uri, unde Argentina s-a impus cu 4-2 în faţa Olandei.



Nu este pentru prima dată cînd presa spaniolă scrie că Messi ar avea un cuvînt important de spus în alcătuirea echipei, schimbări, ba chiar şi transferuri. La echipa de club, argentinianul a fost acuzat de Zlatan Ibrahimovici că face legea, iar în perioada în care David Villa a fost jucător al catalanilor s-a spus că Messi a fost cel care l-a scos din echipă şi a făcut ca atacantul să fie, în cele din urmă, vîndut la Atletico Madrid.



Argentina - Germania, finala CM 2014 se joacă duminică, ora 22:00, în direct la Tvr 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.





Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.