Cupa Romaniei

Stelistul Giedrius Arlauskis a pierdut din nou Supercupa la penalty-uri: "Meritam să cîştigăm, dar nu avem timp să ne mai gîndim la asta"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 12 July 2014

Giedrius Arlauskis, noul portar al Stelei, a revenit în Liga 1 după 4 ani, debutînd în Supercupa României. La fel ca în 2010, însă, atunci cînd evolua în unul din ultimele meciuri pentru Unirea Urziceni, lituanianul a ratat cîştigarea trofeului.

Şi în 2010 a pierdut tot la loviturile de pedeapsă cu CFR Cluj, scor 2-0. Atunci a reuşit să pareze două penalty-uri, însă colegii nu au transformat nici unul. Vineri, portarul n-a mai reuşit să oprească şuturile celor de la Astra, care s-au impus cu 5-4 după 1-1 în timpul regulamentar.

"E a doua oară cînd pierd Supercupa la penalty-uri. Noi am fi meritat să cîştigăm în timpul regulamentar. Păcat că s-a întîmplat aşa, dar mai sînt meciuri şi nu trebuie să fim dezamăgiţi.

Am jucat bine şi e important să continuăm aşa. Am demonstrat că sîntem o echipă foarte bună. Nu mai avem timp să ne gîndim la meciul ăsta. A fost un joc bun, avem de învăţat din el, dar vin altele mult mai importante", a spus Giedrius Arlauskis la televiziunea sportro.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.